Meta nu-și va lansa viitorul model lingvistic în Uniunea Europeană

Meta nu-și va lansa viitorul model lingvistic în Uniunea Europeană
scris 18 iul 2024

Meta se pregătește să lanseze o nouă versiunea a modelului  lingvistic Llama, însă, acesta nu va fi oferită și utilizatorilor din Uniunea Europeană.

Compania americană își justifică decizia prin reglementările specifice Uniunii Europene, pe care le numește „imprevizibile”.

Urmărește-ne și pe Google News

„Vom lansa un model multimodal Llama în lunile următoare, dar nu și în UE, din cauza naturii imprevizibile a mediului european de reglementare", arată compania într-o declarație pentru Axios.

Fără permisiune - Marile companii de AI și-au antrenat modelele lingvistice cu transcrierile filmărilor de pe YouTube CITEȘTE ȘI Fără permisiune - Marile companii de AI și-au antrenat modelele lingvistice cu transcrierile filmărilor de pe YouTube

În realitate, problema Meta pare să derive în faptul că legislația GDPR nu permite antrenarea modelelor lingvistice pe baza datelor personale ale utilizatorilor.

Tot acum, compania a anunțat o decizie similară și pentru Brazilia și tot din cauza faptului că nu-i este permis să-și antreneze AI-ul cu datele utilizatorilor.

Meta este deja al doilea gigant american care decide să nu-și lanseze un model lingvistic în Uniunea Europeană, după ce Apple a anunțat același lucru în urmă cu o lună în legătură cu Apple Intelligence, care va aduce funcții AI pe iPhone, iPad și Mac.

Următoarea versiune a modelului lingvistic Llama va fi una multimodală, care va putea lucra cu mai multe tipuri de conținut, de la text, la video.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta
model lingvistic
llama
uniunea europeană