Mark Zuckerberg își cere scuze în ziarele britanice pentru scurgerea de date, în urma scandalului Cambridge Analytica

Mark Zuckerberg își cere scuze în ziarele britanice pentru scurgerea de date, în urma scandalului Cambridge Analytica
scris 26 mar 2018

Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, le-a cerut scuze utilizatorilor britanici pentru scurgerea de date din scandalul Cambridge Analytica într-un articol publicitar care a apărut duminică în mai multe ziare britanice, scrie Politico.

„Este posibil să fi auzit de o aplicație cu un test creată de un profesor universitar care a vândut apoi datele a milioane de utilizatori în 2014. Aceasta a fost u abuz de încredere și îmi pare rău că nu am făcut mai mult la acel moment”, a scris Zuckerberg.

Urmărește-ne și pe Google News

El a adăugat că Facebook deja a oprit alte aplicații similare din a obține astfel de informații și limitează cantitatea de date pe care aplicațiile le pot colecta atunci când utilizator se loghează cu contul de Facebook, scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Șeful Apple, Tim Cook, îi cere lui Trump să susțină politicile de liber schimb. Între SUA și China se prefigurează un ”război comercial” CITEȘTE ȘI Șeful Apple, Tim Cook, îi cere lui Trump să susțină politicile de liber schimb. Între SUA și China se prefigurează un ”război comercial”

Totuși, Zuckerberg a avertizat că aplicația folosită de Cambridge Analytica nu este singura care a avut acces la datele personale ale utilizatorilor înainte ca Facebook să își înăsprească procedurile.

„Ne așteptăm să existe altele”, a precizat el, notând că Facebook investighează toate aplicațiile care au avut acces la cantități semnificative de date înainte ca problema să fie rezolvată.

Zuckerberg a promis că Facebook va interzice aplicațiile descoperite și va informa toți utilizatorii afectați.

„Vă mulțumesc că aveți încredere în această comunitate. Promit că voi face lucrurile mai bine”, a încheiat el.

Facebook are 44 de milioane de utilizatori în Marea Britanie, care se află astfel în Top 10 în lume din acest punct de vedere.

Vera Jourova, comisarul european pentru justiție și al consumatorilor, a declarat pentru Bild am Sonntag că scurgerea de date a 50 de milioane de utilizatori Facebook „este complet inacceptabilă” și a cerut ca Facebook să clarifice câți utilizatori europeni au fost afectați de situație.

viewscnt
Afla mai multe despre
mark zuckerberg
facebook
cambridge analytica