iOS 18 ar putea permite securizarea biometrică a aplicațiilor preinstalate

iOS 18 ar putea permite securizarea biometrică a aplicațiilor preinstalate
scris 9 iun 2024

Una dintre noutățile pe care Apple este posibil să le prezinte la WWDC 2024 este securizarea biometrică, sau cu cod PIN, a propriilor aplicații.

În prezent, dincolo de securizarea deblocării ecranului, autentificarea biometrică mai este folosită de anumite aplicații terțe și o serie de funcții ale aplicațiilor Apple.

Urmărește-ne și pe Google News

De exemplu, însemnările din aplicația Notes și anumite foldere din aplicația Photos pot fi securizate prin autentificarea facială cu Face ID.

Apple ar urma să folosească sintagma Apple Intelligence pentru funcțiile de AI CITEȘTE ȘI Apple ar urma să folosească sintagma Apple Intelligence pentru funcțiile de AI

Conform surselor citate de MacRumors, iOS 18 va introduce posibilitatea securizării cu Face ID a aplicațiilor Apple. Cu această funcție activată, aplicații precum Mail, Safari sau Messages vor realiza scanarea facială înainte de a permite accesul.

Autentificarea în cazul aplicațiilor Apple ar urma să fie posibilă nu doar cu Face ID, ci și cu Touch ID și chiar codul PIN.

Această opțiune aduce un nou strat de securitate pentru cei preocupați că, între deblocare ecranului (când se folosește Face ID, Touch ID sau codul PIN) și accesarea aplicațiilor, o persoană neautorizată poate prelua controlul dispozitivului.

WWDC 2024 debutează luni, iar prima versiunea beta de iOS 18 este așteptată să fie disponibilă în aceeași zi.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
ios 18
securizare biometrică
aplicații