Adam Mosseri, omul care conduce Instagram, a declarat că platforma socială deținută de Facebook nu mai este doar o aplicație de photo sharing.
Șeful Instagram a spus că produsul pe care îl conduce nu mai este doar o aplicație de photo sharing, scoțând în față ceea ce era evident deja de câțiva ani - faptul că produsele Facebook se duc acolo unde merg utilizatorii și de unde vin banii, indiferent despre ce formă conținut este vorba.

Mosseri a mai declarat că, în acest moment, Instagram se concentrează pe patru elemente cheie: creatorii de conținut, video, cumpărăturile și comunicarea. Și, în ciuda faptului că platforma pe care o conduce se concentrează pe comunicare, Mosseri a postat acest mesaj pe Twitter.
Este evident deja mulți ani că Instagram pune mare accent pe video, acesta fiind un loc foarte bun inserat reclame. Accentul a devenit și mai clar de când Instagram a început să copieze TikTok, după ce a văzut succesul rețelei se short-form video, care a ridicat recent limita de timp la 3 minute.

Comunicarea este, de asemenea, un focus evident de mai mulți ani. Nu doar că Instagram Direct se bucură de zeci de milioane de utilizatori, dar Facebook lucrează deja de doi ani la integrarea celor trei produse de comunicare pe care le deține: Messenger, WhatsApp și Instagram.

Nici cumpărăturile nu sunt o noutate, toate produsele Facebook, inclusiv Instagram, având deja funcții în acest sens. De altfel, Facebook lucrează la un profil unic pentru comercianți, care, odată creat, să le permită acestora să vândă produse pe oricare din platformele companiei.