Hackerii au spart sistemul informatic prin care sunt plătite salariile militarilor britanici

Hackerii au spart sistemul informatic prin care sunt plătite salariile militarilor britanici
scris 7 mai 2024

Informațiile personale ale unui număr necunoscut de militari britanici în activitate sau în rezervă au fost accesate în cadrul unei breșe masive de securitate, potrivit BBC. Deși Londra nu a precizat cine se se află în spatele atacului, Sky News relatează că infractorii cibernetici au legătură cu China.

Presa britanică scrie că un sistem de salarizare folosit de Ministerul Apărării de la Londra, care conținea numele și datele bancare ale militarilor aflați în serviciu și ale unor foști membri ai forțelor armate, a fost spart de hackeri, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Tesla a lansat o nouă rundă de concedieri după ce a desființat deja un întreg departament CITEȘTE ȘI Tesla a lansat o nouă rundă de concedieri după ce a desființat deja un întreg departament

Într-un număr foarte mic de cazuri, au fost accesate și adrese personale, notează BBC.

Oficial, autoritățile britanice nu au spus cine sunt hackerii sau pentru ce ar putea fi folosite informațiile. Sky News relatează că o grupare din China este implicată.

Tobias Ellwood, deputat conservator și fost soldat, a declarat pentru Sky News că China „probabil că se uită la cei vulnerabili din punct de vedere financiar, cu gândul că pot fi constrânși în schimbul banilor”.

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, va informa marți deputații din Camera Comunelor iar BBC a relatat că oficialul va prezenta un „plan în mai multe puncte” care va include măsuri de protecție a militarilor afectați.

Windows 11 pierde utilizatori CITEȘTE ȘI Windows 11 pierde utilizatori

Datele sunt „informații personale despre salarii” ale unor actuali și foști membri ai Marinei Regale, Armatei și Forțelor Aeriene Regale pe o perioadă de mai mulți ani.

Sistemul este gestionat de un contractant extern și nu au fost obținute date operaționale ale Ministerului britanic al Apărării, mai scrie presa britanică.

Departamentul de apărare de la Londra a luat imediat măsuri, iar sistemul a fost scos din funcțiune, în timp ce se desfășoară o investigație.

Din primele informații, datele nu au fost șterse, potrivit BBC și Sky News.

viewscnt
Afla mai multe despre
atac cibernetic
marea britanie