Google oferă 4 luni de testare gratuită a serviciului Play Music

Google oferă 4 luni de testare gratuită a serviciului Play Music
scris 29 mai 2017

Google va permite noilor abonați să folosească gratuit, timp de 4 luni, serviciul Play Music înainte de a se decide dacă doresc să devină abonați plătitori.

Play Music este unul dintre cele mai mari servicii muzicale de streaming, alături de Spotify și Apple Music. Dintre cele trei, Apple Music și Play Music sunt disponibile în România și doar cel din urmă oferă și o versiune gratuită, cu funcții limitate și reclame.

Urmărește-ne și pe Google News

Până nu demult, perioada de testare gratuită oferită de Google era de 3 luni. Compania americană a decis acum să ofere noilor abonați o perioada de 4 luni în care pot folosi gratuit versiunea premium a serviciului înainte de a deveni plătitori.

Schimbarea poate fi observată în pagina de logare a serviciului, nefiind comunicată oficial de Google. Ca atare, nu se cunosc alte detalii cu privire la această modificare - cel mai important, nu este clar dacă e o schimbare permanentă și, dacă nu, cât va dura.

Șeful securității interne din SUA: Teroriștii sunt ”obsedați” să doboare avioane. Analizăm interzicerea laptopurilor pe cursele aeriene CITEȘTE ȘI Șeful securității interne din SUA: Teroriștii sunt ”obsedați” să doboare avioane. Analizăm interzicerea laptopurilor pe cursele aeriene

Creșterea perioadei de gratuitate din partea Google pare să vină ca răspuns la zvonurile care vorbesc de faptul că Apple urmează să renunțe complet la perioada gratuită de testare a propriului serviciu, într-o încercare de creștere a veniturilor.

Play Music oferă acces la peste 35 de milioane de melodii și permite utilizatorilor să salveze online până la 50.000 de melodii de pe propriul calculator. Serviciul celor de la Google oferă o mulțime de funcții utile precum descărcarea melodiilor pe telefon pentru a fi ascultate fără a consuma pachetul de date sau crearea de playlist-uri automate pe baza preferințelor utilizatorilor care ajută la descoperirea de noi melodii.

Deși prețul normal al serviciului este de 10 dolari, Google și-a adaptat tarifele în funcție de puterea de cumpărare a fiecărei piețe. Astfel, un abonament lunar la Play Music în România costă 22 de lei, fiind la același nivel cu Apple Music.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
playmusic
muzica
streaming