Google lansează noi modele de smartphne-uri, la un eveniment în San Francisco

Google lansează noi modele de smartphne-uri, la un eveniment în San Francisco
scris 4 oct 2016

Google va lansa marți noi modele de smartphone-uri, la un eveniment care va avea loc la San Francisco, în cadrul strategiei de a concura Apple la nivelul superior al pieței telefoanelor, relatează Reuters.

Analiștii anticipează că lansările de produse vor include și alte inițiative ale Google în domeniul dispozitivelor, între care un sistem de speaker controlat vocal, numit Home, care va concura dispozitivul Echo al Amazon.com, și o cască pentru realitatea virtuală, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Cea mai așteptată ofertă este o pereche de smartphone-uri sub brandul Pixel, care vor înlocui gama Nexus. În timp ce majoritatea furnizorilor, cu excepția Apple, utilizează sistemul de operare Android, compania s-a jucat de ani de zile cu diverse abordări de construcție a propriilor dispozitive fără a-i nemulțumi pe ceilalți producători.

Google a vândut telefoane Nexus din 2010, dar dispozitivele au atras un interes scăzut pe o piață dominată de Samsung Electronics.

Analiștii atribuie vânzările mediocre sistemului slab de distribuție, întrucât telefoanele Nexus nu sunt disponibile prin intermediul operatorilor de telefonie, care reprezintă principalele canale de vânzare pentru majoritatea consumatorilor americani.

Google a mai deținut pentru o perioadă scurtă producătorul de smartphone-uri Motorola, pe care l-a vândut grupului Lenovo.

Șeful Microsoft, Satya Nadella, a câștigat în anul fiscal trecut 18 milioane de dolari CITEȘTE ȘI Șeful Microsoft, Satya Nadella, a câștigat în anul fiscal trecut 18 milioane de dolari

Întrucât sistemul de operare Android este disponibil pe scară largă, Google a avut probleme să își diferențieze propriile smartphone-uri, a explicat Jan Dawson, analist la Jackdaw Research.

Noile telefoane Pixel vor costa probabil peste 600 de dolari, preț care le poziționează la nivelul superior al pieței, unde Apple este lider.

Dawson este mai optimist în privința dispozitivului Home, prezentat deja la conferința dezvoltatorilor organizată de Google în acest an, care colaborează cu sistemele de divertisment din locuințe și răspunde la comenzi vocale.

Dispozitivul reprezintă o inițiativă importantă în intensificarea concurenței dintre Google și alți giganți de Internet, pentru stabilirea liderului în ”asistența digitală”.

Google Assistant, dispozitivul Alexa al Amazon și sistemul Siri al Apple se luptă pentru supremație. Tot mai mulți utilizatori efectuează căutări pe web și cumpără online prin intermediul comenzilor vocale, care ar putea la un moment dat să înlocuiască tastaturile și ecranele tactile, ca principale mijloace de controlare a unor dispozitive digitale.

viewscnt
Afla mai multe despre
google
smartphne