Ericsson, care a semnalat în septembrie că liniile de producție din Suedia nu vor fi excluse din planurile de restructurare, ar putea anunța cel mai devreme marți desființarea a 3.000-4.000 de locuri de muncă la fabricile din Boraas și Kumla, potrivit unor surse citate de televiziunea publică SVT, transmite Bloomberg.
Producătorul de echipamente pentru rețele wireless va lua măsurile în cadrul unui plan de reducere a costurilor, scrie News.ro
Fabrica din Boraas, care are 800 de angajați, ar putea fi închisă. Și producția din Kumla ar putea fi afectată.
Ericsson a informat guvernul suedez despre planurile de reducere a numărului de angajați, potrivit SVT.
În septembrie, publicația Svenska Dagbladet a relatat că Ericsson analizează închiderea ultimelor operațiuni producătoare de echipamente de rețele pe care le deține în Suedia, urmând să desființeze 3.000 de posturi.
Restructurarea de la ultimele fabrici din suedia ale Ericsson scoate în evidență dificultățile pe care le are compania să țină pasul cu intensificarea concurenței și scăderea cererii.
Pe fondul erodării profitului, Ericsson a schimbat directorul general în iulie și a stabilit ca obiectiv obținerea unor economii anuale de 9 miliarde de coroane (1,05 miliarde dolari) pe an până în 2017.
Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să comenteze.