Facebook anunță lansarea unei secțiuni dedicate în întregime jocurilor video, care va ocupa un loc de frunte în cadrul rețelei sale sociale.
Aplicația de Facebook are începând de astăzi o nouă secțiune, Facebook Gaming, care va grupa mai multe tipuri de conținut dedicate pasionaților de jocuri.
În primul rând, în cadrul aceste secțiuni vor exista jocuri propriu-zise. Facebook mută Instant Games din grupurile de discuții în noua secțiune de gaming. Aici, utilizatorii își vor putea invita prietenii la un joc și eventual o discuție de marginea acestuia.
În al doilea rând, Facebook Gaming va fi gazda clipurilor video înregistrate în jocuri - o nișă pe care cei mai mari “jucători” sunt Twitch și YouTube. Facebook va recomanda aici înregistrări și transmisiuni directe pe baza intereselor personale ale utilizatorilor săi.
În fine, al treilea pilar al Facebook Gaming îl reprezintă grupurile de discuții legate de jocuri. Facebook va încerca să organizeze aceste grupuri în funcție de jocurile și genurile aflate în discuție.
Ca o subliniere a importanței pe care Facebook o acordă gaming-ului, nișă care beneficiază de un engagement mai mare decât alte tipuri de conținut din cadrul rețelei de socializare, Facebook Gaming va fi implementat direct în centrul bare de navigare, exact între Facebook Watch și notificări.
Facebook Gaming va fi implementat treptat. Noua secțiune va deveni vizibilă mai întâi celor care s-au arătat interesați deja de jocuri și abia apoi va ajunge la toți utilizatorii.
Facebook spune că testează în paralel și o aplicație dedicată special jocurilor, aplicație a cărei dezvoltare va evolua în funcție de interesul pe care utilizatorii îl vor arăta.