Google va actualiza interfața browser-ului Chrome, cu ocazia aniversării a 15 ani de existență a acestuia.
Cel mai folosit browser web va primi o interfață ușor schimbată, cu noi seturi de culori și pictograme actualizate, care vor corespunde limbajului Material You.
Conform companiei, viitorul design va avea rolul de a îmbunătăți vizibilitatea elementelor grafice, iar culorile alese vor „completa mai bine bara de butoane și tab-urile”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Când noul design va fi implementat, primul lucru pe care utilizatorii îl vor observa este că elementele grafice ale interfeței sunt ceva mai rotunjite.
Noul design a început acum să fie implementat și va fi disponibil tuturor utilizatorilor peste câteva săptămâni.
Același set de schimbări grafice, bazate pe aceleași principii numite Material You de companie, va fi impus și la nivelul magazinului de conținut, Chrome Web Store.
Cu aceeași ocazie, Google actualizează și funcționalitatea Safe Browsing, menită să păzească utilizatorii de site-urile malițioase. Astfel, în locul unei actualizări la 30 sau 60 de minute, ca până acum, Chrome va verifica în timp dacă site-urile vizitate se află pe lista neagră a companiei.