Fondurile de investiții și-au redus în primul trimestru deținerile de acțiuni Apple cu peste 7 miliarde de dolari, declinului fiind influențat semnificativ de decizia investitorului Carl Icahn de a renunța la întreaga participație pe care o deținea la companie, potrivit datelor FactSet.
Analiza FactSet include cele mai mari 50 de fonduri de investiții. Per total, fondurile și-au redus deținerile de acțiuni cu 6,9% în primul trimestru.
La polul opus, cele mai atractive au fost titlurile Facebook, fondurile de investiții majorându-și portofoliul agregat de acțiuni la rețeaua socială, în perioada ianuarie-martie, cu circa 3 miliarde de dolari.
"Apple, care a fost achiziția de top a fondurilor în ultimul trimestru, a devenit opusul în primul trimestru. Fondurile de investiții au renunțat la acțiuni de 7,1 miliarde de dolari la companie. Icahn Associates Holding a contribuit cel mai mult reducerea deținerilor, renunțând la întreaga sa participație în valoare de 4,8 miliarde de dolari", spune Andrew Birstingl, analist FactSet, citat de Yahoo Finance.
CITEȘTE ȘI Dell a vândut obligațiuni de 20 de miliarde de dolari pentru finanțarea preluării EMCLuna trecută, miliardarul american Carl Icahn a anunțat că a vândut întreaga sa participație la gigantul IT, motivând că este îngrijorat în legătură cu perspectivele companiei pe piața din China. Icahn deținea ușor sub 1% din acțiunile Apple, echivalentul a circa 45 de milioane de titluri, iar vânzarea acestora i-a adus circa 2 miliarde de dolari.
Pe lângă Icahn, alte mari fonduri au decis să renunțe, parțial sau integral, la titlurile gigantului IT. Astfel, potrivit datelor FactSet, Appaloosa Management a vândut 1,3 milioane de acțiuni Apple în primul trimestru, Tiger Management și-a lichidat întreaga poziție, de 409.310 de acțiuni, iar Coatue Management a vândut 6,8 milioane de acțiuni.
În pofida valului de vânzări, există și investitori care consideră că acțiunile Apple sunt subevaluate și mizează pe cumpărare. Potrivit informațiilor apărute săptămâna aceasta în presa internațională, conglomeratul Berkshire Hathaway, condus de miliardarul american Warren Buffett, a cumpărat în primul trimestru al anului acțiuni de circa 1 miliard de dolari la Apple. Potrivit unui raport financiar, Berkshire Hathaway deținea, la finele primului trimestru, 9,8 milioane de acțiuni Apple, cu o valoare totală de 1,07 miliarde de dolari.
Pe parcursul primului trimestru, acțiunile Apple au urcat cu circa 3%. Publicarea rezultatelor trimestriale, în aprilie, a provocat o perioadă de scăderi semnificative pentru titlurile companiei, în condițiile în care datele au fost mai degrabă dezamăgitoare.
Profitul Apple s-a redus cu 22,5% în primele trei luni ale anului, la 10,52 miliarde de dolari, de la 13,57 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile companiei au scăzut cu 13%, de la 58 miliarde de dolari la 50,55 miliarde de dolari.Totodată, compania a raportat prima scădere trimestrială a vânzărilor de iPhone de la lansarea acestuia, în 2007.