Facebook va verifica reclamele electorale în Europa

Facebook va verifica reclamele electorale în Europa
scris 16 ian 2019

Facebook va lansa în Europa un sistem de verificare a reclamelor electorale care va intra în funcțiune în următoarele luni.

Astfel, reclamele electorale cumpărate pe Facebook vor fi verificate în Europa pe baza unui sistem care ar trebui să intre în funcțiune înaintea alegerilor pentru Parlamentul European de luna mai.

Urmărește-ne și pe Google News

Facebook are reguli diferite, de la regiune la regiune, prin care a verificat în ultimii doi ani reclamele cu caracter electoral. Sistemul se află încă în faza de învățare și pare uneori să aplice reguli ad-hoc, în funcție de situație.

Gigantul american trebuie să aibă în vedere particularitățile legislative ale fiecărei țări în care vrea să filtreze reclamele electorale pentru a preveni răspândirea dezinformării și a manipulării.

Apple lansează primele carcase cu baterie pentru noile iPhone-uri CITEȘTE ȘI Apple lansează primele carcase cu baterie pentru noile iPhone-uri

Scopul final al Facebook din acest punct de vedere rămâne, însă, crearea unui set de reguli universal valabile, care să poată fi aplicare eficient la nivel global.

Până  să funcționeze în Europa, sistemul va intra în funcțiune în Nigeria, înainte de alegerile prezidențiale din 16 februarie. Una din regulile pentru Nigeria este ca reclamele electorale să-și aibă originea pe teritoriul țării.

O lună mai târziu, va veni rândul Ucrainei, unde vor avea loc alegeri pe 31 martie. Tot înaintea alegerilor generale sistemul de verificare va fi folosit și în India.

Facebook a pus deja la punct arhive ale reclamelor electorale în Statele Unite, Marea Britanie și Brazilia, țări în care se poate căuta și verifica orice reclamă electorală rulată de când a fost pus în funcțiune acest sistem.

Facebook a fost implicat recent în scandalul Cambridge Analytica.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
reclame