Microsoft a anunțat că va implementa în Windows 11 suport pentru unele dintre cele mai populare formate de arhivare, în frunte cu RAR.
Lansat în urmă cu 28 de ani, popularul format de arhivare a fișierelor RAR primește, în sfârșit, suport oficial din partea Microsoft, care va trata în mod nativ aceste arhive în Windows 11.
Asta înseamnă că utilizatorii vor putea accesa arhivele RAR la fel cum o fac cu folderele și vor putea deschide sau copia în altă parte fișierele stocate în arhive.
Pentru asta, Microsoft folosește proiectul open-source libarchive și, cu aceeași ocazie, va fi adăugat suport și pentru alte formate de arhivare, precum Tar, 7-zip, gz și altele.
Rămâne acum de văzut și cât de bun va fi suportul implementat de Microsoft pentru aceste formate. Windows suportă de mulți ani formatul Zip, însă, acesta a fost unul cu o funcționalitate limitată.