TikTok Inc. a intentat un proces prin care contestă noua interdicție a statului Montana privind utilizarea aplicației chinezești cu videoclipuri scurte, potrivit Reuters.
TikTok, deținută de ByteDance, susține că interdicția, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie, încalcă drepturile companiei și ale utilizatorilor apărate de primul amendament, scrie Hotnews.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Procesul, intentat la Curtea Districtuală a SUA din Montana, susține, de asemenea, că interdicția intervine în chestiuni care țin exclusiv de competența federală și încalcă Clauza Comerțului din Constituția SUA, care limitează autoritatea statelor de a adopta legi care afectează în mod nejustificat comerțul interstatal și extern.
Montana este primul stat american care încearcă să interzică TikTok. Fostul președinte Donald Trump a încercat în 2020 să interzică noi descărcări de TikTok și WeChat, dar o serie de decizii judecătorești au blocat intrarea în vigoare a interdicțiilor.
Compania susține, de asemenea, că statul „interzice TikTok, și doar TikTok, din motive pur punitive, așa cum reiese din decizia statului de a sancționa reclamantul cu sancțiuni aspre pe baza unor preocupări speculative privind securitatea datelor și practicile de moderare a conținutului TikTok”.
Săptămâna trecută, cinci utilizatori TikTok din Montana, care creează conținut postat pe aplicația de clipuri video scurte, au intentat un proces la o instanță federală pentru a bloca interdicția statului.
Guvernatorul statului Montana, Greg Gianforte, a semnat o lege care interzice TikTok în stat. Legea face ilegală funcționarea TikTok în acest stat și interzice magazinelor de aplicații ale Google, aparținând Alphabet Inc, și Apple Inc, să ofere TikTok în Montana.