Conturile serviciilor de e-mail Microsoft au fost “sparte” de hackeri

Conturile serviciilor de e-mail Microsoft au fost “sparte” de hackeri
scris 15 apr 2019

Hackerii au putut inclusiv să citească conținutului mesajelor din conturile de webmail MSN, Hotmail și Outlook.

După ce informația a pornit pe surse, Microsoft a confirmat că toate serviciile sale de webmail au căzut victimă a unui atac al unui grup de hackeri care ar fi abuzat de privilegiile serviciului de suport al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Inițial, gigantul american a susținut că doar un număr limitat de informații ar fi fost accesate de hackeri, precum subiectul mesajelor sau adresele de e-mail.

Ulterior, după ce alte surse anonime au prezentat screenshot-uri care arătau că hack-ul a dus inclusiv la citirea mail-urilor și a atașamentelor, Microsoft a confirmat și acest lucru.

Amazon ar putea lansa un serviciu de streaming muzical gratuit CITEȘTE ȘI Amazon ar putea lansa un serviciu de streaming muzical gratuit

Hackerii ar fi reușit să compromită un cont folosit de unul din șefii departamentului de suport. Ca și alte servicii de webmail, Microsoft are abilitatea de a accesa în orice moment, orice cont de mail și întreg conținutul acestuia.

Intrând în posesia unui cont folosit pentru suport tehnic ce avea abilitatea de a accesa conturile utilizatorilor, hackerii au dobândit aceleași drepturi.

Conform Microsoft, au fost afectate doar conturile utilizatorilor finali, nu și cele ale companiilor, care nu ar putea fi accesate la fel de ușor de către reprezentanții serviciului de suport al companiei.

Nu se cunoaște numărul conturilor afectate, însă se știe că hackerii au avut acces pe o perioadă îndelungată, până când Microsoft a descoperit problema, între 1 ianuarie și 28 martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
microsoft
outlook
mail
hackeri
securitate