Țările UE vor aproba săptămâna viitoare reforma reglementărilor referitoare la copyright

Țările UE vor aproba săptămâna viitoare reforma reglementărilor referitoare la copyright
scris 14 apr 2019

Țările Uniunii Europene vor aproba săptămâna viitoare reforma reglementărilor referitoare la copyright, vechi de două decenii, care vor obliga Google să plătească publisherilor pentru fragmentele de știri preluate, iar Facebook să filtreze conținutul protejat, în pofida opoziției unora dintre guverne, transmite Reuters.

Parlamentarii europeni au adoptat luna trecută proiectul Comisiei Europene, pentru a proteja industria creativă a Europei, care valorează anual 915 miliarde de euro (1.000 de miliarde de dolari) și are 11,65 de milioane de angajați, potrivit news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Negocierile pentru reformă au fost marcate de un lobby intens din partea companiilor de tehnologie îngrijorate de povara administrativă și de impactul asupra veniturilor și din partea artiștilor, publisherilor și interpreților care au solicitat compensați corecte.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Mark Zuckerberg are un salariu de 1 dolar, însă Facebook cheltuiește o avere pentru securitatea sa CITEȘTE ȘI Mark Zuckerberg are un salariu de 1 dolar, însă Facebook cheltuiește o avere pentru securitatea sa

Noile reglementări vor forța Google și alte platforme online să semneze acorduri de licențiere cu muzicienii, interpreții, autorii, publisherii de știri și jurnaliștii pentru utilizarea online a lucrărilor lor.

YouTube, instagram și alte platforme vor trebui să instaleze filtre pentru a împiedica utilizatorii să descarce materiale cu copyright. Criticii afirmă că vor fi afectate mai degrabă companiile mici decât cele mari.

Finlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Polonia și Suedia au anunțat că vor vota luni împotriva reformelor, dar opoziția lor nu va afecta propunerea, dacă o țară majoră din UE nu va interveni pentru a forma o minoritate de blocaj.

Huawei susține că echipamentele sale sunt sigure și respinge din nou acuzațiile SUA CITEȘTE ȘI Huawei susține că echipamentele sale sunt sigure și respinge din nou acuzațiile SUA

”Regretăm că directiva nu creează un echilibru corect între protejarea drepturilor proprietarilor și interesele cetățenilor UE și ale companiilor”, au arătat țările respective într-un comunicat, cu excepția Suediei.

Belgia și Slovenia se vor abține, iar Estonia a anunțat că nu are un punct de vedere pentru că guvernul său abia a venit la putere.

viewscnt
Afla mai multe despre
copyright
regulament
google