Compromis și pas înapoi în Australia - Facebook a revenit asupra deciziei de a bloca știrile

Compromis și pas înapoi în Australia - Facebook a revenit asupra deciziei de a bloca știrile
scris 23 feb 2021

Facebook a anunțat că, în urma unor discuții cu guvernul australian, a decis restabilirea accesului la știri pe platformă în Australia, potrivit Variety.

„După discuții suplimentare cu guvernul australian, am ajuns la un acord care ne va permite să spijinim publisherii aleși, inclusiv pe cei mai mici și cei locali. Restabilim știrile pe Facebook în Australia în zilele următoare”, a anunțat Campbell Brown, vicepreședinte al Facebook.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania a blocat, începând de joi, accesul utilizatorilor australieni la știri pe platforma sa, ca răspuns la un proiect de lege care prevede că giganții tehnologici trebuie să plătească pentru conținutul informativ, scrie News.ro.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

După o serie de negocieri între Facebook și guvernul australian, prim-ministrul Scott Morrison a introdus modificări în proiectul de lege, potrivit cărora va fi permisă o perioadă de mediere de două luni pentru platforme și publisheri pentru a încheia acorduri înainte de a fi forțați să apeleze la arbitraj.

„Guvernul a clarificat că ne vom menține capacitatea de a decide dacă știrile apar pe Facebook astfel încât să nu fim automat subiectul unei negocieri forțate”, a mai spus Brown. „Am avut mereu intenția de a sprijini jurnalismul în Australia și în lume și vom continua să investim în știri la nivel global și să rezistăm în fața eforturilor conglomeratelor media de a avansa cadre normative de reglementare care nu iau în calcul adevăratul schimb de valori dintre publisheri și platforme precum Facebook”.

Amendamentele vor ține seama și de acordurile comerciale pe care Facebook și Google le-au făcut deja cu publisheri locali.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Facebook a transmis într-un comunicat că salută acordul la care a fost ajuns cu guvernul australian.

„Am susținut constant un cadru legal care va încuraja inovația și colaborarea dintre platformele online și publisheri. După discuții suplimentare, suntem mulțumiți că guvernul australian a fost de acord cu mai multe schimbări și garantează că abordează principalele noastre îngrijorări privind acordurile comerciale”. A fost subliniat că, în următoarele zile, știrile vor reveni pe platformă.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
stiri
australia