Preluarea de către Apple a startup-ului britanic Shazam, care oferă un serviciu de identificare a muzicii, ar putea pune în pericol concurența și trebuie să fie analizată de către Comisia Europeană, a anunțat instituția UE, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va solicita Apple să facă cerere pentru aprobarea preluării. Inițial, Apple a avut obligația de a solicita numai acordul autorității de reglementare din Austria, nu și al Comisiei Europene, care se implică în tranzacțiile mari, care au efect la nivel european. Austria, Islanda, Italia, Franța, Norvegia, Spania și Suedia au solicitat însă ca Executivul UE să evalueze impactul preluării, scrie News.ro
Preluările de startup-uri cu venituri foarte mici, de către marile companii de tehnologie, scapă de obicei de verificările efectuate de Comisia Europeană în domeniul concurenței. Alarmată însă că a ratat preluarea de către Facebook a serviciului de mesagerie WhatsApp, UE vrea să schimbe regulile, pentru a verifica și achizițiile în care compania preluată nu are venituri dar deține o tehnologie valoroasă sau drepturi de proprietate intelectuală.
Apple a anunțat că va colabora cu UE, dar a refuzat să ofere detalii.
CITEȘTE ȘI FOTO Noi imagini cu Galaxy S9 confirmă reamplasarea senzorului de amprenteUE a analizat și a aprobat tranzacția dintre Facebook și WhatsApp după ce mai multe autorități de reglementare europene au solicitat Comisiei să intervină. Ulterior, Facebook a fost amendată pentru că a indus în eroare UE în timpul procesului de preluare. Facebook a susținut că nu poate combina datele utilizatorilor WhatsApp cu alte servicii ale sale, dar a făcut acest lucru la scurt timp după finalizarea tranzacției.
Termenii acordului dintre Apple și Shazam nu au fost dezvăluiți, dar o persoană apropiată situației a declarat anul trecut că Apple plătește circa 400 de milioane de dolari pentru compania din Marea Britanie. Aceasta ar fi una dintre cele mai mari achiziții făcute vreodată de Apple. Aplicația Shazam folosește microfonul unui smartphone sau computer pentru a identifica aproape orice melodie difuzată în apropiere, iar apoi indică utilizatorilor locuri unde poate fi ascultată în viitor melodia respectivă, cum ar fi Apple Music sau YouTube.