Mandatele lui Eduard Lovin și Bogdan Iana, actualii ocupanți ai celor două posturi de vicepreședinți, expiră în acest an.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cine e Vlad Bontea
A fost deputat PSD în mandatul 2016-2020 și șef al PSD Strehaia. În perioada 2014 – 2016 a fost vicepresedinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, arată G4Media.ro
Din 2006 până ân 2012 a fost Director Departament Pază la Agenția Română de Securitate, iar în perioada 2003 – 2006 a fost Director Departament Pază la Agenția de Pază Arcadia.
El a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bioterra și are un master la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. A urmat și un Curs postuniversitar de Managementul Strategic al Afacerilor Interne, la Colegiul Național al Afacerilor Interne.
CITEȘTE ȘI Posesorii smartphone-urilor iPhone 15 se plâng de probleme cu conexiunile WiFi și NFCCine e Pavel Popescu
Este vicepreședinte PNL, șeful PNL Sector 4, deputat. A susținut constant poziția SUA în ceea ce privește eliminarea companiilor din China din piața internă de telecom, mai ales în privința 5G.
A fost președintele comisiei de apărare din Camera Deputaților, schimbat la începutul acestui an din funcție de Nicolae Ciucă.
A absolvit Facultatea de științe Economice, Informatică și Inginerie „Vasile Goldiș”, Arad (România). Licențiat în Administrarea Afacerilor – (absolvit Universitatea ”Ioan Slavici”, Timișoara) în 2014. Între 2008 și 2011 a făcut Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, Universitatea de Vest, Timișoara, specialitatea Informatică Economică – 3 ani de studii.
A muncit în Norvegia în construcții și a fost administratorul unei companii în Norvegia. A fost președinte al organizației creștine studențești AMiCUS.