Pe lista îndatoririlor unora dintre agenții vamali din China intră și scanarea respectiv instalarea unui software de urmărire pe smartphone-urile vizitatorilor.
Turiștilor care au intrat în China în ultima vreme le-au fost cerute la vamă telefoanele personale, împreună cu codul de securitate, în cazul în care exista configurat un astfel de cont.
Agenții dispăreau apoi cu tot cu telefoane într-o zonă restricționată unde începea procesul de urmărire.
iPhone-urile sunt scanate și este citit conținutul stocat pe acestea. În cazul Android-ului, se merge chiar mai departe, instalându-se un software de spionaj, numit BXAQ.
CITEȘTE ȘI Șeful Samsung își face mea culpa pentru ceea ce s-a întâmplat cu Galaxy FoldSpyware-ul extrage toate informațiile importante de la lista de contacte, mesaje și convorbiri, până la întâlnirile trecute în calendar. În total, peste 73.000 de fișiere sunt scanate, unele dintre acestea fiind transferate pe un server controlat de regimul de la Beijing.
BXAQ era configurat să se elimine singur de pe telefon după ce-și încheie operațiunea. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat mereu, astfel aflându-se despre această noua politică a Chinei.
Se pare că China realizează această supraveghere foarte strictă la intrarea în regiunea Xinjiang, cunoscută pentru numărul mare de musulmani care trăiesc aici. În această zonă, China implementează cele mai noi tehnologii, inclusiv scanarea facială, pentru a monitoriza etnicii musulmani.