Cheltuielile fostului Romtelecom cu salariile au revenit pe plus în 2015, în pofida reducerii personalului. La directori și administratori, trendul e pozitiv în ultimii trei ani

Cheltuielile fostului Romtelecom cu salariile au revenit pe plus în 2015, în pofida reducerii personalului. La directori și administratori, trendul e pozitiv în ultimii trei ani
scris 21 iul 2016

Numărul salariaților Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) a scăzut în perioada 2013 – 2015 cu 14,1%, de la 6.220 la 5.344. Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul, inclusiv contribuțiile, au crescut în 2015 la 520 milioane de lei, de la 495,1 milioane de lei în 2014, dar rămânând sub nivelul din 2013, când acest indicator a atins 550,6 milioane de lei, potrivit datelor companiei consultate de Profit.ro.

În octombrie 2014, statul a redus cu 5 puncte procentuale cotele la contribuțiile de asigurări sociale (CAS), măsură care a avut ca efect scăderea costurilor cu forța de muncă ale companiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Datele operatorului arată că și salariile directorilor și administratorilor au crescut în intervalul analizat. Astfel, fostul Romtelecom a plătit salarii și onorarii de 22,76 milioane de lei în 2013, indicator care a crescut un an mai târziu la 24,14 milioane de lei, iar în 2015 la 24,77 milioane de lei.

Dacă salariile personalului au crescut în 2015, cifra de afaceri a operatorului a cunoscut un regres de 3,3% față de 2014 , de la 2,67 miliarde de lei la 2,58 miliarde de lei, pe fondul concurenței puternice pe piața telecomunicațiilor.

În plus, din cauza deprecierii investiției în Telekom Mobile Romania Communications (fostul Cosmote), fostul Romtelecom a înregistrat pierderi în ultimii doi ani, în cuantum total de 454,2 milioane de lei.

Fostul Romtelecom, pierderi de 100 mil. euro în ultimii doi ani. Motivul - deprecierea investiției în fostul Cosmote CITEȘTE ȘI Fostul Romtelecom, pierderi de 100 mil. euro în ultimii doi ani. Motivul - deprecierea investiției în fostul Cosmote

Datoriile operatorului au urcat de la 813,9 milioane de lei în 2013 la 1,19 miliarde de lei la finele anului trecut, conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

În cazul Cosmote, unde Romtelecom deține 30% din acțiuni, datoriile au depășit 5 miliarde de lei la finele anului trecut

Acționarii Telekom Romania Communications sunt grupul elen OTE – 54,01% și Ministerul Comunicațiilor – 45,99%.

Principalul acționar al OTE este grupul Deutsche Telekom, cu o participație de 40%.

Lansat în 2014, Telekom Romania este brandul sub care acționează foștii operatori Romtelecom și Cosmote. Brandul aparține Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații la nivel mondial.
viewscnt
Afla mai multe despre
telekom
salarii
afaceri