Cardurile de memoriei de tip SD vor face în curând pasul la o nouă generație, care va aduce viteze mult mai mari de scriere și citire a datelor.
SD Association, organizația care guvernează această tehnologie, a prezentat specificațiile pentru SD 8.0, următoarea versiune a acestor carduri de memorie.
Grație suportului pentru o PCIe 4.0, cardurile SD Express vor fi capabile de viteze maxime de 3940 MBs.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Versiunea SD 8.0 aduce viteze de aproximativ 4 ori mai mari decât viteza maximă de 985 MBs la care pot ajunge actualele carduri SD Express.
Pentru atingerea noilor viteze, vor fi necesare și noi cititoare de carduri, care să includă la rândul lor suportul PCIe 4.0. Noua generație de carduri va fi compatibilă cu vechile cititoare, însă viteza va fi limitată în acest caz de capacitatea cititorului.
SD Association spune că noile carduri SD Express vor fi disponibile în mai multe formate, printre care SDHC, SDXC și SDUC.
Creșterea vitezei este importantă în contextul în care din ce în ce mai multe dispozitive și jocuri sunt compatibile cu formatele video 4K și 8K pentru a căror gestionare sunt necesare viteze și capacități de stocare mari.
Primele carduri compatibile cu noul standard vor fi probabil lansate pe piață spre finalul acestui an.