ByteDance, proprietarul chinez al platformei video TikTok, vrea să se listeze la Hong Kong până la începutul anului 2022, după ce a răspuns îngrijorărilor exprimate de autoritățile de reglementare chineze, transmite Reuters.
Grupul ByteDance intenționează să se listeze fie în trimestrul patru al acestui an, fie la începutul anului 2022, a relatat prima oară Financial Times, citând o sursă apropiată situației.

"Ne așteptăm la recomandările finale din partea ByteDance în septembrie. Ei depun în prezent toate documentația la autoritățile chineze și trec prin procesul de revizuire", a declarat sursa pentru Financial Times.
Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al ByteDance a declarat pentru Reuters că articolul FT nu este corect. Purtătorul de cuvânt a refuzat să ofere mai multe detalii, scrie News.ro.
BytDance, cu sediul la Beijing, a declarat în aprilie că nu are planuri iminente pentru o ofertă publică inițială.
Autoritățile de reglementare chineze și-au intensificat controlul asupra sectorului tehnologic în ultimele luni.
Potrivit Financial Times, ByteDance lucrează la soluționarea problemelor de securitate a datelor ridicate de autoritățile de reglementare.