Microsoft a lansat un update important pentru Edge, noul browser al companiei, care aduce un spor semnificativ de viteză la pornirea acestuia și tab-uri verticale.
Microsoft continuă îmbunătățirea noului său browser web, preinstalat în Windows. Profitând și de pe urma faptului că poate realiza optimizări între browser și sistemul de operare pe care niciun alt producător nu le poate realiza, Microsoft începe prin a reduce semnificativ timpul de care Edge ar nevoie pentru a porni.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, Edge va porni cu între 29% și 41% mai rapid după instalarea celei mai noi versiuni, cel puțin asta afirmă oficialii Microsoft, referindu-se la pornirea “la rece” - prima deschidere a browser-ului după inițializarea sistemului de operare.
Același update vine și cu una dintre funcțiile promise de Microsoft încă de anul trecut: tab-uri verticale. În loc să ocupe un rând orizontal deasupra paginilor web, bara de tab-uri se mută în partea stângă și ține tab-urile vertical, unul sub altul, afișând doar favicon-ul site-urilor.
Mutarea pe verticală a tab-urilor nu este doar o simplă schimbare de decor, ci una ce duce la ocuparea mai eficientă a spațiului pe ecran. Pentru că monitoarele de PC folosesc, în general formatul 16:9, mutarea tab-urilor pe o bară verticală eliberează spațiu pentru a fi afișat mai mult conținut dintr-un site.
Cu un click dreapta pe bara de tab-uri, utilizatorii pot alege între afișarea tab-urilor pe verticală și stilul tradițional.
În fine, Edge are acum un buton prin care poate fi accesat direct istoricul de navigare și prin intermediul căruia pot fi redeschise tab-uri închise accidental.