Bloomberg: Kaspersky Lab a colaborat cu serviciile ruse de spionaj. Compania neagă existența unor "legături nepotrivite"

Bloomberg: Kaspersky Lab a colaborat cu serviciile ruse de spionaj. Compania neagă existența unor "legături nepotrivite"
scris 11 iul 2017

Compania de securitate cibernetică Kaspersky Lab a colaborat cu serviciile de securitate din Rusia, având o relație de muncă cu principala agenție de spionaj din această țară, FSB, mult mai apropiată decât a admis public, relatează Bloomberg.

Astfel, Kaspersky Lab a dezvoltat tehnologie de securitate în beneficiul FSB și a colaborat la proiecte comune despre care directorul general al companiei, Eugene Kaspersky, știa că ar fi stânjenitor să fie făcute publice, arată agenția Bloomberg, preluată de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Reprezentanții Kasperski Lab au trimis Profit.ro un punct de vedere în urma publicării informațiilor relatate de Bloomberg: "Indiferent de modul eronat în care realitatea este construită pentru a se încadra într-o teorie falsă, Kaspersky Lab și reprezentanții săi nu au legături neadecvate cu niciun guvern. Într-adevăr, compania colaborează periodic cu guverne și agenții de aplicare a legii din toată lumea, cu unicul scop de a combate infracționalitatea cibernetică. În comunicarea internă la care se face referire în recentul articol, faptele sunt fie interpretate greșit, din nou, fie manipulate pentru a corespunde cu planurile anumitor indivizi care vor cu disperare să existe legături nepotrivite între companie, CEO-ul ei și guvernul rus. Însă, indiferent ce mesaje pretind că au, realitatea rămâne clară: nu este nicio dovadă, pentru că astfel de legături nepotrivite nu există."

Kaspersky Lab are 400 de milioane de utilizatori la nivel mondial și până la 200 de milioane dintre aceștia ar putea să nu știe acest lucru. Gradul uriaș de utilizare a tehnologiei Kaspersky este parțial rezultatul acordurilor de licențiere care permit clienților să includă softul companiei ruse în orice, de la firewall-uri la echipamente sensibile de telecomunicații, fără care acestea să poarte numele Kaspersky.

Elon Musk a cumpărat domeniul X.com de la PayPal CITEȘTE ȘI Elon Musk a cumpărat domeniul X.com de la PayPal

Acest succes începe să îngrijoreze oficiali americani din domeniul securității naționale, din cauza legăturilor companiei cu guvernul rus.

La începutul lunii mai, șase șefi de agenții americane din domeniul securității au fost întrebați în timpul unei audieri în Senatul SUA dacă ar permite ca rețelele instituțiilor lor să folosească softuri Kaspersky, găsite deseori la Best Buy. Răspunsul a fost în unanimitate negativ.

Întrebarea, pusă de republicanul de Florida Marco Rubio, a venit pe neașteptate, ceea ce este deseori un semn că un senator încearcă să atragă indirect atenția la ceva ce a aflat din briefinguri clasificate.

Directorul general al Kaspersky Lab, Eugene Kaspersky, a reacționat pe Reddit, afirmând că afirmațile referitoare la legăturile companiei cu Kremlinul sunt ”Teorii conspiraționiste nefondate”.

În timp ce guvernul american nu a dezvăluit dovezi privind de aceste legături, email-uri interne de la Kaspersky Lab, obținute de Bloomberg Businessweek, arată legăturile apropiate ale companiei cu FSB, constând în dezvoltarea de tehnologie de securitate și proiecte proiecte comune.

Majoritatea companiilor mari de securitate cibernetică mențin legături strânse cu guvernele statelor lor, dar email-urile intră în contradicție cu imaginea atent controlată a Kaspersky Lab, de independență față de influența Moscovei.

Colaborarea Kaspersky cu serviciile ruse de securitate poate speria companiile din vestul Europei și Statele Unite, unde operațiunile cibernetice ale Rusiei au devenit tot mai agresive, inclusiv prin încercările de influențare a alegerilor.

Kaspersky Lab a realizat în 2016 vânzări în Europa Occidentală și SUA de 374 de milioane de dolari, dintr-un total de 633 de milioane de dolari, potrivit firmei de analiză a pieței International Data.

viewscnt
Afla mai multe despre
kaspersky lab
spionaj