Compania elenă de telecomunicații Cosmote va primi un împrumut de 150 de milioane de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și un împrumut sindicalizat de aceeași valoare de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), alături de mai multe bănci comerciale.
Cosmote este subsiadară a grupului grecesc Hellenic Telecommunications Organisation (OTE), deținut în proporție de 40% de Deutsche Telekom.
OTE este acționarul majoritar al Telekom România, deținând 54% din Telekom Romania Communications (fosta Romtelecom) și 70% din Telekom Romania Mobile (fostă Cosmote), prin subsidiara Cosmote Mobile Communications. Restul de 30% din acțiunile Telekom Romania Mobile sunt deținute chiar de Telekom Romania Communication, care pe lângă OTE are ca acționar statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informațională.
BERD va contribui cu 65 de milioane de euro la împrumutul sindicalizat de tip A/B acordat companiei grecești, în valoare totală de 150 de milioane de euro, restul finanțării fiind atribuit mai multor bănci comerciale, inclusiv subsidiara din România a Alpha Bank.
Separat, BEI va finanța Cosmote tot cu 150 de milioane de euro.
Fondurile vor merge către extinderea rețelelor eficiente din punct de vedere energetic 4G/4G+, dar și către alte soluții sustenabile menite să crească rezistența infrastructurii la condiții meteo extreme și stres termic.
Sectorul IT&C consumă, potrivit BERD, circa 10% din electricitatea generate la nivel global, astfel că îmbunătățirea rețelelor este foarte importantă.
“Ne bucurăm să susținem un proiect care va crește standardele de eficiență energetică, economia locală și întreg sectorul telecom din Grecia”, a afirmat Dirk Werner, director pentru tehnologii IT la BERD.
Băncile comerciale participante la creditul sindicalizat sunt Eurobank Private Bank Luxembourg, National Bank of Greece, Raiffeisen Bank International, Alpha Bank Romania, subidiara din Luxemburg a Bank of China Limited, Industrial and Commercial Bank of China, Intesa Sanpaolo, Hellenic Bank Public Company, Piraeus Bank și Nomura International.
BERD investește în Grecia din 2015, pentru a susține revenirea economică a țării. Până acum, BERD a investit 1,1 miliarde de euro în aproximativ 20 de proiecte în această țară.