Avansul pieței de software și servicii din România frânează brusc pe final de an, pe măsură ce multe dintre proiecte se închid, tradițional, înainte de sfârșitul anului, iar companiile sunt rezervate în a porni altele noi, în acest moment.
Reticența companiilor este justificată de tendința globală de a reduce cheltuieli, în contextul izbucnirii unei potențiale noi crize, ca efect al prelungirii războiului din Ucraina, al inflației crescute, al crizei energetice și al concedierilor masive făcute de marile companii de tehnologie.
Astfel, dacă, în mod tradițional, în România, segmentul IT are o rată anuală de creștere de 15% - 17%, potrivit Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS), evoluția pe final de an, din ultimele 2 luni, arată, conform estimărilor OVES Enterprise, cel mult, o creștere cu 5% față de aceeași perioadă a anului trecut, anticipând un recul mai mare anul viitor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„În prezent, în piață, avem în desfășurare un lanț al slăbiciunilor: companiile au bani, dar investitorii sunt mai precauți cu fondurile de care dispun, mulți dintre producători nu mai au bugete sau le-au redus, în timp ce companiile de servicii au mai puțin de lucru. În același timp, unele proiecte sunt puse în stand-by pe o perioadă nedefinită, au loc disponibilizări masive, cel puțin în SUA, iar companiile tech care au avut un an bun merg mai departe acum doar cu produsele esențiale, cele secundare fiind puse pe hold”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că primele semne ale unui astfel de moment au apărut prin luna august. „Noi am muncit de cinci ori mai mult ca să reușim să ne îndeplinim target-ul de 6-7 milioane de euro pe care ni l-am propus în acest an”.
Finalul de an aduce și mai puțini bani pentru programatori, fee-urile acestora scăzând în acord cu situația din piață, din cauza ofertei mai mari de dezvoltatori și prin prisma lipsei de proiecte.
„Marile companii de tehnologie din SUA au făcut concedieri: Facebook, Twitter, Amazon etc. Fiind o ofertă mai mare de developeri în piață, atât din cauza concedierilor, cât și a scăderii numărului de proiecte, și fee-urile practicate au scăzut. Iar acest lucru generează și o triere, o filtrare mai atentă între developerii buni și cei mai puțin buni”, mai spune Mihai Filip.
Totodată, România devine o zonă tot mai riscantă, în ceea ce privește accesarea de personal specializat, în contextul în care tot mai multe companii caută developeri și în alte zone ale globului, cu atât mai mult cu cât, fee-urile practicate de programatorii români se apropie din ce în ce mai mult de cele ale developerilor din SUA.
Lucrurile se schimbă și în ceea ce-i privește pe furnizorii de servicii software. Vor avea acces mai greu la proiecte, în perioada următoare, întrucât companiile dezvoltatoare de produse găsesc mai ușor resurse pe care să le angajeze. Iar firmele de produs care vor, în continuare, echipe de la companii de servicii, caută, mai ales, developeri foarte experimentați sau care cunosc mai multe tehnologii.