Autoritatea din Comunicații pregătește scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor

Autoritatea din Comunicații pregătește scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor
scris 22 ian 2018

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat luni în consultare publică propunerea de a scădea tarifele pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat.

“Ținând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel național în ultimii ani și de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piață oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali” , a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Observații privind proiectul de decizie privind modificarea tarifelor de portare a numerelor pot fi trimise autorității până la data de 22 februarie, scrie News.ro.

Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative de tip benchmark, pe baza informațiilor colectate de la 25 din cele 37 de țări membre ale Grupului Reglementatorilor Independenți. Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative de tip benchmark.

Bitdefender aduce un britanic și un american pentru a-i dezvolta canalul de vânzări CITEȘTE ȘI Bitdefender aduce un britanic și un american pentru a-i dezvolta canalul de vânzări

”Tariful propus de 4,4 euro pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locație și a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile, a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia, ponderate cu populația”, informează ANCOM.

Tariful propus de 1,9 euro pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie  a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Turcia, ponderate cu populația.

Portabilitatea numerelor oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului la schimbarea furnizorului de servicii de comunicații electronice. ANCOM a creat pentru informare site-ul portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce rețea funcționează orice număr folosit în România, chiar dacă a fost portat.

Tariful de gros pentru portarea numerelor este destinat să acopere costurile furnizorului donor generate de portarea numărului la furnizorul acceptor. Costurile de portare sunt generate de activitățile tehnice (realizarea portării numărului respectiv), operaționale și administrative, precum și de actualizarea bazelor de date locale utilizate și a bazei de date centralizate.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
tarife
portare