Înainte ca Donald Trump să anunțe noile taxe pentru importuri, Apple a încercat să-și facă „un buffer”, aducând rapid în Statele Unite un mare număr de iPhone-uri.
Conform Times of India, operațiunea a avut loc în ultima săptămâna din luna martie, în condițiile în care taxele pentru importuri deveneau din ce în ce mai sigure.
În doar trei zile, Apple a transportat din India în Statele Unite cinci avioane pline cu iPhone-uri într-o perioadă în care, în mod normal, numărul de telefoane aduse în țară pentru a fi vândute nu ar fi fost la cel mai înalt nivel.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Asta înseamnă că Apple s-a pregătit și mai devreme. Cel mai probabil, compania americană a comandat creșterea ritmului de producție cu mai multe luni înainte pentru a ajunge să aibă un stoc atât de mare.
Odată ajunse în Statele Unite, cele cinci avioane de iPhone-uri ar fi scutite de taxele la import care urmează a fi aplicate inclusiv pentru țările din care Apple își ia componentele și realizează asamblările.
Analiștii estimează că, în forma actuală, taxele lui Trump ar putea adăuga sute de dolari prețului de vânzare al iPhone-urilor. Există și posibilitatea ca taxele să fie reduse în urma negocierilor sau Apple să beneficieze de o scutire.