Utilizatorii dispozitivelor mobile Apple vor putea precomanda jocurile și aplicațiile de iOS înainte ca acestea să fie lansate oficial.
Dezvoltatorii își vor putea lista aplicațiile și jocurile cu până la 90 de zile înainte de lansarea oficială în App Store. Acestea vor fi vizibile într-o secțiune și un format special până înainte cu cel mult două zile de lansare.
În această perioadă, utilizatorii pot precomanda produsele digitale indiferent dacă acestea sunt gratuite, au un preț de cumpărare și/sau opțiuni de achiziție interne (in-app purchases).
În cazul în care aplicațiile sau jocurile precomandate sunt valabile contracost, plata se va realiza doar în momentul în care produsele vor fi disponibile pentru instalare.
CITEȘTE ȘI FOTO Instagram lansează funcția de urmărire a tag-urilorUtilizatorii pot anula precomanda în orice moment înainte de data oficială de lansare.
În momentul lansării, jocul sau aplicația precomandată va fi descărcată automat, iar prețul retras de pe cardul utilizatorului.
Precomenzile vor beneficia de un format special, pentru a fi mai vizibile, și vor avea o secțiune specială în care vor fi listate toate jocurile respectiv aplicațiile disponibile pentru precomandă.
Sistemul de precomenzi implementat de Apple le va da posibilitate dezvoltatorilor sau publisherilor să organizeze campanii mai concentrate de promovare înaintea lansărilor oficiale.