Performanțele sub așteptări ale modelor low-end au determinat Apple să anuleze dezvoltarea noului iPhone SE, susține cel mai reputat analist în materie.
Analistul Ming-Chi Kuo spune că are informații clare din rândul dezvoltatorilor de componente, conform cărora Apple nu va mai lansa o nouă versiune a modelului iPhone SE.
Conform surselor acestuia, Apple a anulat deja producerea și livrarea componentelor necesare pentru ceea ce ar fi trebuit să devină în 2024 a patra versiune de iPhone SE.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Kuo crede că decizia Apple se bazează pe vânzările sub așteptări ale modelelor low-end din seria iPhone 14, care performează mult sub versiunile mai scumpe, Pro și Pro Max.
Renunțarea la producerea unui nou iPhone SE nu este neapărat o surpriză. Zvonuri despre aceasta circulă de mai multe luni. Acum, însă, chiar și fără confirmarea Apple, situația pare pecetluită.
CITEȘTE ȘI Ucraina susține că Rusia se pregătește să mobilizeze alți 500.000 de recruțiReputatul analist mai susține că modelul de iPhone SE la care Apple renunță ar fi trebuit să fie primul dotat cu modemul 5G dezvoltat intern. Compania americană ar fi vrut să-l testeze astfel înainte să-l lanseze pe modelele mai scumpe.
În toamnă, Apple este așteptată să lanseze prima serie de iPhone-uri cu USB-C, ca urmare a noii legislații europene.