Gigantul american Amazon va angaja 1.000 de persoane în Irlanda, în următorii doi ani, pe fondul cererii în creștere pe segmentul serviciilor de tip cloud, transmite DPA.
Amazon, cel mai mare retailer online din lume, va ajunge la 5.000 de angajați la sediul din Irlanda, majoritatea funcțiilor fiind în sectorul tehnic și în domeniul ingineriei, scrie Agerpres
"Vedem o creștere a cererii pe segmentul serviciilor de tip cloud în Irlanda și pe plan global, și suntem încântați să anunțăm că vom angaja încă 1.000 de persoane calificate", a afirmat Mike Beary, manager de țară al Amazon în Irlanda.
De asemenea, compania americană va investi într-un centru de cloud computing care ar urma să fie deschis în 2022 la Dublin, a anunțat Agenția irlandeză de promovare a investițiilor (IDA).