Amazon anunță o creștere spectaculoasă a veniturilor, indicând spre Rivian. Compania scumpește însă abonamentul Prime, prima creștere a prețului în aproape patru ani

Amazon anunță o creștere spectaculoasă a veniturilor, indicând spre Rivian. Compania scumpește însă abonamentul Prime, prima creștere a prețului în aproape patru ani
scris 4 feb 2022

Profitul net al Amazon aproape s-a dublat în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în mare parte datorită investiției companiei în startup-ul EV Rivian (RIVN), la 14,3 miliarde de dolari, sau 27,75 dolari pe acțiune, comparativ cu 7,2 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului 2020.

Acțiunile au crescut cu peste 17% imediat după publicarea rezultatelor.

Urmărește-ne și pe Google News

„Venitul net din cel de-al patrulea trimestru din 2021 include un câștig din evaluare înainte de impozitare de 11,8 miliarde de dolari, inclus în venitul neoperațional, din investiția noastră în Rivian Automotive, care a finalizat o ofertă publică inițială în noiembrie”, a transmis compania.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

La finele anului trecut, Amazon a dezvăluit că deține o participație semnificativă, de 20%, la startupul Rivian Automotive, care dezvoltă automobile electrice, inclusiv vehiculele comerciale ale gigantului de comerț electronic.

Ulterior, Rivian s-a listat la bursă, la o evaluare de 91 miliarde dolari.

Vânzările nete ale Amazon au crescut cu 9%, până la 137,4 miliarde de dolari, în al patrulea trimestru, comparativ cu 125,6 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut.

Unitatea de servicii web a Amazon a avut venituri de 17,78 miliarde de dolari, comparativ cu așteptările specialiștilor, de 17,23 miliarde de dolari.

Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

„Așa cum era de așteptat, în timpul sărbătorilor am observat costuri mai mari cauzate de lipsa ofertei de muncă și de presiunile inflaționiste, iar aceste probleme au persistat din cauza Omicron. În pofida acestor provocări pe termen scurt, continuăm să ne simțim optimiști și încântați de afacere pe măsură ce ieșim din pandemie”, a declarat directorul executiv, Andy Jassy.

Amazon a anunțat, însă, că va crește prețul serviciului său de abonament Prime, prima majorare a prețului în aproape patru ani. Abonații vor plăti 139 dolari pe an, sau 14,99 dolari pe lună, pentru serviciu, față de 119 dolari pe an, sau 12,99 dolari pe lună, la acest moment, o majorare care va fi aplicată din 18 februarie pentru noii abonați și din 24 martie pentru reînnoiri de abonamente.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon
fire tv
streaming
video
tv