Halep, calificată ieri seara pentru a doua oară în finala Roland Garros, și-a asigurat deja cel mai mare premiu în bani din carieră, cu puțin peste un milion de euro, și are șansa să și-l dubleze, la 2,1 milioane de euro, dacă va câștiga finala, programată pentru sâmbătă. Până la acest moment, Halep a câștigat din tenis premii brute de 18,3 milioane de euro. Recent, CNN a prezentat o analiză despre costurile foarte mari necesare formării unui jucător profesionist de tenis de top, dându-le ca exemplu pe Simona Halep, despre care postul american scrie că a fost ajutată în carieră de omul de afaceri Corneliu Idu, și pe Madison Keys, a cărei familie a trebuit să se mute pentru ca ea să ajungă o sportivă importantă.
Calificarea în finală este recompensată la Roland Garros cu 1.060.000 de euro și cu 1.300 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 2,1 milioane de euro și 2.000 de puncte WTA.
În analiza CNN este arătat că omul de afaceri Corneliu Idu, cu o avere estimată la 130 de milioane de dolari, este deținătorul operatorului portuar Comvex Constanța, dezvoltând și unul dintre cele mai mari cluburi de tenis din România, Tenis Club Idu.
Dacă nu ar fi fost un magnat român al transporturilor maritime, poate că Simona Halep nu ar fi ajuns niciodată una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume. Crescută în orașul Constanța de la malul Mării Negre, Halep avea nevoie de competiții internaționale pentru a-și dezvolta cariera. Corneliu Idu a fost salvarea fetiței de 14 ani și ea a ajuns să joace finala French Open din 2014 și să urce pe locul 2 mondial, a precizat sursa citată.
"A fost extraordinar de scump, îi aveam numai pe părinți ca susținere, nu aveam sponsori", a declarat Halep, într-un interviu acordat în perioada ultimei ediții a Wuhan Open.
Cu excepția celor patru țări care organizează turnee de Grand Slam, ale căror federații bogate au programe de finanțare a carierei tinerilor jucători, federația română nu beneficia de fonduri pentru a o susține pe Halep.
Idu, unul dintre cei mai bogați oameni din Constanța, era proprietarul Tenis Club Idu, unde se antrena Halep. Banii lui au ajutat-o pe Simona Halep să intre în circuitul european al juniorilor timp de doi ani, până la vârsta de 16 ani.
"Asta a fost, nu am avut niciun alt sponsor. Părinții mei au făcut tot ce au putut ca să ajung unde sunt acum, dar a fost bine pentru noi că am avut acest ajutor", a afimat Halep.
Te gândești că tenisul este super-profitabil dacă Novak Djokovici a devenit primul jucător care depășește 100 de milioane de dolari din premii, iar Serena Williams este sportiva plătită cel mai bine din lume, cu aproape 29 de milioane de dolari venituri anuale, potrivit Forbes.
Deși pariul lui Idu cu Halep a mers bine - ea este acum pe locul 4 mondial și a câștigat peste 11 milioane de dolari premii (n.r. - 14,5 milioane de dolari) - costurile de a deveni un jucător profesionist de tenis pot fi prohibitive.
Potrivit federației britanice de tenis, dezvoltarea carierei unui jucător de la 5 la 18 ani poate costa în jurul a 250.000 de lire sterline (280.000 de euro, 300.000 de dolari). Asta face din ce în ce mai important suportul părinților, sponsorilor, investitorilor sau federațiilor naționale și îi pune pe copii sub o și mai mare presiune să facă performanță.
Campionii adolescenți de Grand Slam au devenit o raritate. Jucătorii tind acum să-și atingă vârful carierei după 20 de ani, în condițiile în care lucrează mai mult fizic și la prevenirea accidentărilor. Astfel, cheltuielile părinților și federațiilor de tenis cresc.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Țiriac negociază vânzarea turneului de tenis de la Madrid. Prețul trece de 200 milioane de euroChiar dacă ajungi un jucător profesionist, realitatea arată că nu este obligatoriu să te îmbogățești: Potrivit unui studiu realizat de ITF în 2013, jumătate din cei 14.000 de jucători profesioniști, băieți și fete, nu câștigă nimic.
Spre deosebire de jucătorii profesioniști de fotbal, care au salarii fixe, jucătorii de tenis sunt antreprenori, majoritatea fiind obligată să plătească pentru tot, antrenamente, călătorii, hrană, cazare.
Pentru fete, ITF estimează aceste costuri anuale la o valoare medie cuprinsă între 38.800 și 40.180 de dolari, fără antrenamente. Cheltuielile pentru viitoarea Serena Williams sau viitorul Novak Djokovici pot urca vertiginos dacă îți înscrii copilul la o academie de tenis.
Madison Keys, fostă semifinalistă la Australian Open, a declarat că părinții ei - ambii avocați - au plătit pentru școlarizarea ei la o academie condusă de Chris Evert în Boca Raton, Florida, pe care a urmat-o de la vârsta de 10 la 13 ani, sume cuprinse între 40.000 și 50.00 de dolari pe an.
Keys își amintește bine sacrificiile făcute pentru cariera ei, inclusiv mutarea familiei sale, cu cele trei surori, de la Minnesota în Florida, pentru ca ea să se înscrie la Evert Tennis Academy la vârsta de 10 ani.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Angajații din IT, directorii, antreprenorii și inginerii, cei mai numeroși dintre corporatiști care apelează la alergare sau ciclism pentru depășirea stresului"Nu a fost o decizie ușoară. Mama mea nu a dorit să stau la cămin. Ea spunea: <nu vreau ca fiica mea de 10 ani să fie crescută de un copil de 15 ani>. A fost greu pentru surorile mele, a fost greu pentru mama, și-a lăsat munca pe care o îndrăgea", a declarat jucătoarea clasată acum pe locul 7 WTA.
Keys, care a pătruns în Top 10 WTA în acest sezon și a ajuns la aproape cinci milioane de dolari premii, a adăugat că lucrurile au devenit mai ușoare după ce a semnat cu Nike, la vârsta de 14 ani.
"Banii pe care îi primeam din contractul cu Nike mergeau către tenisul meu", a precizat ea.
Academia lui Rafael Nadal, care va fi deschisă miercuri, la Mallorca, percepe 62.000 de dolari (56.000 de euro) pe an pentru a forma un jucător profesionist. Această sumă include antrenamente (26.000 de euro), cazare și masă (19.000 de euro) și înscrierea la o școală internațională americană (10.500 de euro).
"Am creat un grup extraordinar de antrenori și toată infrastructura de care are nevoie un copil pentru a fi pe cele mai bune mâini în ceea ce privește pregătirea, atenție la toate aspectele. Avem mai mult decât are nevoie cu adevărat un copil", a declarat Nadal.
Un program similar la recent deschisa Mouratoglou Tennis Academy din Nisa te costă 60.000 de dolari (54.200 de euro) pe an, în timp ce la IMG Academy din Florida, fondată de Nick Bollettieri, te costă 75.900 de dolari pentru antrenamente și școlarizare privată la vârsta de liceu.
Deși taxele sunt mari, banii sunt bine cheltuiți, iar practicarea sportului la un înalt nivel oferă importante aptitudini de viață care îți pot îmbunătăți educația, consideră Patrick Mouratoglou, antrenorul Sereni Williams, care a ajutat 40 de jucători să intre în Top 100.
O treime din cei 150 de cursanți de la academia lui Mouratoglou ajung să primească o bursă la o univeristate americană.
"Școala este la fel de importantă ca tenisul. Dacă ești o persoană responsabilă, trebuie să-ți dai seama că mulți jucători nu ajung să facă tenis. Așa că aceia trebuie să aibă o a doua opțiune, una bună", a declarat Mouratoglou.