Timișoara participă, pentru prima dată, la Târgul de Turism din Budapesta, cel mai mare eveniment de profil din Ungaria.
Pe lângă Ținutul Secuiesc și Alba Iulia, doar orașul de pe Bega mai are stand propriu din România la acest târg.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
„Este o oportunitate importantă, mai ales acum că am intrat în Schengen, ceea ce face ca pentru turiștii din Ungaria să fie mult mai simplu și rapid să ajungă la Timișoara” a declarat Laura Boldovici, directoare OMD Visit Timișoara, citată de G4Media.
Standul Timișoarei pune la dispoziție materiale de promovare în limba maghiară și este deservit de doi ghizi turistici vorbitori de maghiară.

Aceeași strategie a fost aplicată și la Târgul de Turism de la Viena, unde standul Timișoarei a fost reprezentat de vorbitori de germană și engleză.
“Printre oficialitățile care au vizitat standul Timișoarei s-au numărat, în ordinea prezenței la stand, doamna dr. Mártha Fazekas, Șefa Departamentului de Diplomație Turistică și Petra Benkovics, Expert Relații Internaționale, de la Agenția Ungară de Turism (autoritatea națională de turism a Ungariei).

Totodată, răspunzând invitației noastre, Excelența-sa, domnul Gabriel Șopandă, Ambasadorul României în Ungaria, ne-a onorat cu prezența la standul Timișoarei, prilej pentru a discuta și despre posibile activități comune pentru promovarea Timișoarei și a Banatului. De asemena, doamna Klára Tihany, directoarea târgului și colega ei, Bazsik Orsolya ne-au onorat cu prezența lor.
O mare bucurie ne-a produs revederea bunilor nostri prieteni, Stefan Horváth, directorul cunoscutei agenții Imola Tours din Budapesta și colega lui, Gabriella Makódi”, spune Simion Giurcă, consilierul președintelui Organizației de Management al Destinației Timișoara.