Visa Inc. a finalizat achiziția Visa Europe Ltd. și l-a numit pe cel de-al 12-lea membru al Consiliului Director al Visa Inc., pe Gary A. Hoffman, CEO al Hastings Group și actualul director și președinte al Visa Europe Limited, potrivit unui comunicat al companiei.
Compania globală oferă produse de plată digitale, servicii pentru circa 17.100 clienți financiari, instituții și parteneri comerciali, având peste 40 de milioane de puncte de vânzare comerciale și trei miliarde de conturi Visa la nivel mondial.
'Sunt bucuros să fac parte din următorul capitol al poveștii Visa. Visa Europe a evoluat puternic ca afacere și împreună cu Visa Inc. va oferi clienților europeni un acces mai mare la scară globală, la resursele suplimentare de inovare și o gamă de capabilități necesare pentru dezvoltarea celor mai bune servicii de plată pentru aceștia', a declarat Gary A. Hoffman.
Visa Inc. este o companie globală de tehnologie de plăți care face legătură între consumatori, întreprinderi, instituții financiare și administrație din peste 200 de țări.
Sursa: Agerpres