Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni a depășit în primele zece luni cifra realizată pe întreg anul 2019, ajungând la 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie-octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat în 2019.
"Piețele de capital sunt în continuare sensibile la factorii de risc asociați pandemiei de coronavirus, iar luna octombrie a adus o deteriorare a sentimentului investițional la nivelul piețelor de acțiuni de pe plan internațional, pe măsură ce s-au accentuat îngrijorările privind al doilea val al pandemiei. Degradarea condițiilor de sănătate publică se reflectă în activitatea burselor, însă investitorii sunt atenți și la anunțurile care ar putea permite ameliorarea situației actuale și orice veste semnificativă în acest sens se transmite în activitatea investițională. O caracteristică importantă a pieței locale este că a reușit, chiar și în aceste condiții, să obțină performante în ceea ce privește valoarea de tranzacționare. Astfel, la finalul primelor 10 luni din acest an, valoarea totală a tranzacțiilor pe segmentul de acțiuni a depășit cifra realizată pe întreg anul 2019. Mai exact, valoarea cumulată realizată pe segmentul de acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB) a fost 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie-octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe ansamblul anului anterior", arată BVB.
Reprezenanții bursei spun că oportunitățile și temerile sunt inerente sistemului pieței de capital, însă criza de sănătate publică prezintă provocări pe planuri multiple, scrie News.ro
CITEȘTE ȘI Pensiile private obligatorii au depășit 70 miliarde lei, prima dată după 2008„Tot mai mulți români înțeleg că bursa este un canal prin care pot să-și sporească avuția și să-și dobândească astfel independența financiară. Astăzi, cu bani puțini, în mod rapid și online, poți deschide un cont de tranzacționare la bursa devenind acționar în companiile reprezentative din economia românească. Mai mult, perioada de dobânzi scăzute pe care o traversăm și inflația care erodează câștigurile oferite la depozite sunt fenomene care amplifică atractivitatea altor tipuri de plasamente, cum ar fi investițiile în obligațiunile sau în acțiunile emitenților prezenți la BVB. După cum am văzut în august, foarte mulți români au luat contact cu bursa cumpărând titluri de stat Fidelis. Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor Publice revine la BVB cu o nouă ofertă de vânzare de titluri de stat pentru populație și că fenomenul bursier are priză la un public tot mai numeros,” a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
Piețele de capital au rămas, chiar și în aceste condiții restrictive de pandemie, un canal vital de asigurare a circulației fluxurilor de bani, ceea ce este esențial atât la nivel economic, cât și la nivel social.
„Bursa românească își îndeplinește în continuare rolul fundamental de a finanța economia și funcționează, inclusiv în condiții de pandemie, ca un furnizor de lichiditate în rândul emitenților de acțiuni sau obligațiuni. În tot acest timp, am asistat la runde de finanțare încheiate cu succes pe piața de capital din România, ceea ce demonstrează că, în pofida volatilității și a incertitudinilor, investitorii sunt atenți la oportunitățile de plasare a economiilor în valori mobiliare. Perioada următoare va consemna probabil și mai multă activitate pe bursă pentru ca ponderea României în indicii MSCI destinați Piețelor de Frontieră va crește, din decembrie, urmând să ajungă de la 8% în prezent la peste 10% într-un an de zile, conform mecanismului MSCI aplicabil în cazul reclasificării Kuweitului. Prin urmare, România va deveni o piața mai importantă în acest indice, ceea ce este o veste excelentă pentru investitorii de la BVB,” a spus Adrian Tănase, directorul general al Bursei de Valori București.
Interesul crescut pentru acțiunile listate la BVB s-a reflectat și la nivelul lichidității, indicator măsurat prin prisma valorii medii zilnice de tranzacționare, care s-a situat la 49 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro), în creștere cu 22% față de primele 10 luni ale anului anterior.