Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus dobânda de referință cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,50% și 4,75%, în linie cu estimările, în condițiile unei creșteri robuste a economiei și a inflației care continuă să se apropie de ținta Fed, transmite Reuters.
VEZI AICI ȘI ULTIMA ORĂ Fed a tăiat dobânda cheie, o premieră pentru ultimii 4 ani
"Activitatea economică a continuat să se extindă într-un ritm solid", se arată în comunicatul de la finalul reuniunii Fed de politică monetară, în condițiile în care decizia de reducere a dobânzii a fost luată în unanimitate, conform Agerpres.

De asemenea, se arată în comunicat, presiunile asupra prețurilor "au înregistrat progrese" spre obiectivul Fed. În ultimele trei luni, indicele PCE (personal consumption expenditures), nu s-a modificat foarte mult, iar în septembrie s-a situat la 2,6%.

Luna trecută, Departamentul american al Muncii a informat că economia SUA a menținut ritmul solid de creștere în trimestrul trei din 2024, scăderea inflației și majorările salariale stimulând cheltuielile de consum.
