Tranzacție: Recuperatorul polonez GetBack, unul dintre principalii jucători de profil, își vinde toate afacerile din România. Kruk îi cumpără un portofoliu de creanțe

Tranzacție: Recuperatorul polonez GetBack, unul dintre principalii jucători de profil, își vinde toate afacerile din România. Kruk îi cumpără un portofoliu de creanțe
scris 12 iun 2019

InvestCapital, subsidiară a recuperatorului de creanțe polonez Kruk, cumpără un portofoliu de creanțe din România al GetBack, un alt recuperator din Polonia, confruntat cu grave probleme financiare. Tranzacția, în valoare de 37,4 milioane de zloți (41,4 milioane lei), are nevoie de aprobarea administratorului judiciar al GetBack.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Portofoilul include în special credite nagarantate ale unor persoane fizice. Valorea nominală a portofoliului nu este cunoscută.

Urmărește-ne și pe Google News

Tranzacția este efectuată în contextul în care GetBack are în plan vânzarea tuturor activelor de pe piața românească.

În urmă cu un an, Profit.ro a anunțat că Agenția S&P a retrogradat ratingul acordat GetBack la D/D, minimul posibil, ceea ce înseamnă că recuperatorul, unul dintre pricipalii jucători de pe piața de profil din Polonia, se află în incapacitate de plată. GetBack anunțase atunci că pregătește o emisiune de obligațiuni în valoare de 100 de milioane de lei, pe care dorea să o listeze la Bursa de Valori București (BVB). Planul companiei a fost blocat însă de autoritățile poloneze din domeniul financiar.

CEC Bank și-a dublat profitul în 2018 CITEȘTE ȘI CEC Bank și-a dublat profitul în 2018

GetBack este prezentă pe piața românească din 2014, prin GetBack Recovery SRL. Din 2015, GeckRecovey este membru observator al Asociației de Management al Creanțelor Comerciale (AMCC).

În 2016, GetBack a fost cumpărată de fondul de investiții Abris Capital de la miliardarul polonez Leszek Czarnecki, proprietarul Idea Bank, bancă prezentă și pe piața locală. Compania poloneză este listată, din vara anului trecut, pe bursa de la Varșovia. În urma Ofertei Publice Inițiale (IPO), GetBack a atras 740 de milioane de zloți, echivalentul a circa 170 de milioane de euro.

GetBack se află însă într-un proces de restructurare, iar instanța a aprobat recent un plan de rambursare a datoriilor companiei, după ce, anul trecut, recuperatorul nu a reușit să răscumpere obligațiuni ajunse la scadență, în valoare de 25 de milioane de dolari. Datoriile totale ale GetBack depășesc 700 de milioane de dolari. Totodată, compania este investigată în Polonia în legătură cu acuratețea raportărilor financiare.

Compania a cumpărat, în anii anteriori, portofolii de credite de proastă calitate la prețuri mai mari decât competitorii săi, mizând pe evoluția pozitivă a economiei poloneze și pe șomajul redus. Achiziția datoriilor a fost finanțată, în general, prin obligațiuni pe termen scurt.

viewscnt
Afla mai multe despre
kruk
getback
vanzare creante
portofoiul creante