Serviciul Monetăriei a anunțat într-un comunicat că nu vor mai fi puse în circulație monede noi de un cent, punând capăt unei producții vechi de 232 de ani, relatează AFP.
„Moneda de un cent a jucat mult timp un rol important în viața de zi cu zi a americanilor, de la începuturile sistemului economic și până în prezent. Cu toate acestea, factorii economici și industriali, combinați cu evoluția comportamentului consumatorilor, au făcut ca producția acesteia să devină neviabilă”, a subliniat administrația, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI Publicația nr. 1 de Business din Romania sărbătorește 10 ani de Povești cu Profit.ro… Made in Romania„În ultimul deceniu, costul de producție al fiecărui penny (moneda de un cent) a crescut de la 1,42 cenți la 3,69 cenți per penny”, a precizat Monetăria. „Se estimează că există 300 de miliarde de penny în circulație, ceea ce depășește cu mult cantitatea necesară pentru tranzacții”, potrivit comunicatului.
Președintele american Donald Trump a cerut în februarie să se oprească producția acestei monede, pentru a reduce cheltuielile publice. „Să eliminăm risipa din bugetul marii noastre națiuni, chiar dacă este vorba de cent cu cent”, a declarat el.
Monetăria precizează că intenționează să bată monede de un cent în viitor, dar numai ca monede de colecție.
Și alte țări au renunțat deja la producția monedelor de un cent, cum ar fi vecina Canada în 2012, tot din motive de costuri și de uzanță.














