Marile burse ale lumii au avut suflu și în sesiunea de la jumătatea săptămânii. Indicele german DAX40 a urcat în zona de 24.400 de puncte, fiind deja cu aproape 1.000 de puncte peste minimul local înregistrat pe 7 noiembrie.
La New York Stock Exchange, indicele Dow Jones Industrial Average este – la nivelul de 48.300 de puncte foarte aproape de maximul istoric atins în această toamnă.
Este contextul în care și la BVB investitorii au împins cotațiile pe noi culmi. Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,95% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,80%, până la nivelul de 22.286,68 de puncte într-un impuls puterniuc susținut de o linie de trend evidențiată pe graficul atașat.
Creșterea a fost catalizată chiar de acțiunea-fanion a bursei locale, cea a Băncii Transilvania (TLV), care a avut un salt de 1,62%, până la prețul de 30,12 lei/acțiune, pe tranzacții de 20,22 milioane lei, care au reprezentat o treime din rulajul de 61,22 milioane lei (12,04 milioane euro) al pieței de acțiuni.
Acestea au fost urmate, cu schimburi pentru fiecare emitent cu puțin peste 4 milioane lei, de titlurile OMV Petrom (SNP) care au staționat la prețul de 0,9625 lei/acțiune, și de titlurile Romgaz (SNG) care au avansat cu 1,32%, până la prețul de 9,9800 lei/acțiune.
Un pluton de acțiuni cu transferuri apropiate de reperul de 3 milioane de lei a fost, de asemenea, în atenția pieței, toate consemnând aprecieri: +1,11%, până la prețul de 100,20 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI), +0,39%, până la prețul de 26,00 lei/acțiune, pentru titlurile One United Properties (ONE), +1,65%, până la prețul de 24,60 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL).
Indicii sectoriali au fost „pe verde”. Astfel, indicele financiar BET-FI a crescut cu 2,36% pentru o închidere la nivelul de 88.375,10 de puncte, cdare este cea mai ridicată din ultimii 18 ani, și indicele de energie BET-NG a avansat cu 0,31%. Din structura ultimului, titlurile Evergent Investments (EVER) au staționat la prețul de 2,7300 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,14 milioane lei.
O activitate apropiată de același reper de 2 milioane lei au mai întrunit 4 acțiuni cu evoluții diferite din punctul de vedere al direcției și al amplitudinii mișcărilor: -1,07%, până la prețul de 120,10 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), +3,29%, până la prețul de 22,00 lei/acțiune, pentru titlurile BRD – Groupe Société Générale (BRD), +0,22%, până la prețul de 22,8500 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE) și +1,14%, până la prețul de 48,65 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN).















