Start-up-ul fintech Revolut a ajuns la 50.000 de utilizatori în România la două luni după deschiderea unui birou local.
Românii au efectuat peste 750.000 de tranzacții folosind cardurile Revolut, cu o valoare totală de peste 25 de milioane de dolari.
Vârsta medie a utilizatorilor din România este de 33 de ani, iar comercianții la care efectuează cele mai multe tranzacții sunt Carrefour, Auchan, Taxify, Ali Express și McDonald’s.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Legea care introduce contractul de muncă pentru internship a fost promulgată. Cum vor fi angajați tinerii interni și ce avantaje vor avea firmelePrincipalele țări către care românii transferă bani sunt Lituania, Marea Britanie și Germania, urmate îndeaproape de Statele Unite și Slovenia. Românii au deschis până acum peste 8.000 de Vaults și au economisit peste 1 milion de lei. Cele mai populare motive pentru care economisesc românii sunt vacanțele, criptomonedele, nunțile sau cumpărarea unei noi case sau mașini, însă o parte dintre ei au un obiectiv ambițios: economisesc bani pentru prima călătorie în spațiu.
Revolut a fost înființată în iulie 2015 și are sediul în Londra. Revolut a obținut finanțări de 340 de milioane de dolari de la investitori precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.