Raiffeisen va reduce drastic prezența în Rusia. Pariul pe Moscova a adus banca pe marginea prăpastiei

Raiffeisen va reduce drastic prezența în Rusia. Pariul pe Moscova a adus banca pe marginea prăpastiei
scris 30 iul 2024

Raiffeisen Bank International (RBI), creditorul austriac cu relații extinse în Rusia, a anunțat că-și va reduce și mai mult prezența pe piața rusă, conform acordului cu Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.

Banca este sub o presiune accentuată a autorităților de pe ambele maluri ale Atlanticului pentru a-și reduce prezența în Rusia, în urma războiului cu Ucraina, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție în România - Proprietarul brandurilor Optiblu și Optiplaza, vândut unui gigant italo-francez CITEȘTE ȘI Tranzacție în România - Proprietarul brandurilor Optiblu și Optiplaza, vândut unui gigant italo-francez

„RBI va reduce drastic afacerile Raiffeisenbank Russia, în conformitate cu cerințele BCE. Consecințele inițiale pentru clienți, cum ar fi restricțiile la plăți, au deja efect. Alte decizii vor urma”, a informat banca, la publicarea rezultatelor trimestriale.

Raiffeisen a raportat o creștere peste așteptări, cu 14%, a profitului în trimestrul doi din 2024.

FOTO Popeyes continuă extinderea în România. Deschidere cu saxofon din New Orleans CITEȘTE ȘI FOTO Popeyes continuă extinderea în România. Deschidere cu saxofon din New Orleans

Profitul consolidat s-a situat la 661 milioane de euro în perioada aprilie-iunie 2024, față de 664 milioane de euro în urmă cu un an și peste nivelul de 523 milioane de euro așteptat de analiști.

Mai mult de patru luni, oficialii SUA și-au sporit avertismentele la adresa Raiffeisen Bank International (RBI) pentru a renunța la o tranzacție care, susțineau ei, are legături cu unul dintre cei mai puternici oligarhi ruși. În mai, răbdarea Washingtonului s-a epuizat, a fost relatat anterior.

Într-un avertisment scris, care a ajuns în data da 8 mai la bancă, la supervizorul său - Banca Centrală Europeană - și la Guvernul Austriei, Washingtonul a amenințat că va bloca accesul la dolari al Raiffeisen, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, o potențială condamnare la moarte pentru cel mai mare creditor occidental din Rusia..

CFR Călători lansează reduceri CITEȘTE ȘI CFR Călători lansează reduceri

În câteva ore, Raiffeisen a anulat tranzacția, anunțată prima dată în decembrie, dar răul fusese făcut, autoritățile americane pierzându-și încrederea în grupul austriac. Acum, după aproape două luni, presiunile asupra Raiffeisen pentru a-și reduce legăturile cu Moscova sunt în creștere, atât de la Washington, cât și de la BCE, susțin sursele.

Raiffeisen și, implicit, Austria sunt în prima linie în cadrul eforturilor globale ale Statelor Unite de a izola Rusia prin sancțiuni asupra sistemului bancar și tăind accesul la bunuri occidentale.

Reuters a discutat cu oficiali de rang înalt implicați în discuțiile cu SUA, Austria și BCE, dar și cu surse care cunosc strategia băncii. Interviurile au arătat că banca rămâne sub presiune imediată pentru a se retrage din Rusia, chiar dacă a renunțat la cumpărarea unei participații la firma austriacă de construcții Strabag, care, susține Trezoreria SUA, aparține miliardarului rus sancționat Oleg Deripaska.

Deripaska a declarat pentru Reuters că răspunsul SUA la această tranzacție a fost "o aiureală", iar un purtător de cuvânt al omului de afaceri a reafirmat că "în acest moment Deripaska are un interes zero în Strabag".

Interviurile au arătat de asemenea că Raiffeisen nu a luat în seamă avertismentele de anul trecut de la autoritățile de reglementare din Europa. Washingtonul amenință în continuare că ar putea pedepsi Raiffeisen și continuă să monitorizeze atent banca, relațiile sale cu Rusia și posibilele încălcări ale sancțiunilor, susțin sursele.

Un purtător de cuvânt al Raiffeisen a declarat că schimburile de informații cu Trezoreria SUA privind Rusia sunt "în general prietenoase", iar banca își reduce continuu expunerea.

Reprezentanții Trezoreriei SUA nu au dorit să facă comentarii.

"Raiffeisen și Austria se joacă cu focul. Chiar dacă ne place sau nu, America are biciul în mână", susține Nina Tomaselli, parlamentar austriac de la Verzi, care face parte din coaliția de guvernare.

Deși multe guverne occidentale au izolat Rusia, unii politicieni din Austria au fost reticenți în tăierea legăturilor cu această țară. Austria încă este dependentă de gazele rusești, iar Viena acționează ca un un hub pentru numerarul din Rusia și vecinii săi din fosta Uniune Sovietică, printr-o rețea financiară construită după căderea comunismului.

Autoritățile de reglementare din Europa vor ca Raiffeisen să adopte rapid măsuri. În iunie, oficialii BCE au participat la o reuniune a Consiliului de supervizare al băncii și au cerut creditorului să acționeze rapid, iar în următoarele săptămâni să prezinte măsurile luate, susțin sursele.

Raiffeisen a informat că a redus volumul împrumuturilor și plăților din Rusia și ia măsuri pentru a diminua nivelul depozitelor, evaluate la 14 miliarde de euro.

Flip.ro accelerează ca vânzări CITEȘTE ȘI Flip.ro accelerează ca vânzări

Reprezentanții BCE nu au dorit să comenteze.

De mai mult de un an, RBI face obiectul analizei Oficiului pentru Controlul Activelor Străine SUA (OFAC). Raiffeisen susține că a renunțat la tranzacția cu Strabag când nu au fost îndeplinite cerințele autorităților de reglementare, că nu a luat bani și nu consideră că este în pericol accesul la sistemul financiar american.

Raiffeisen are aproximativ cinci miliarde de euro de capital blocat în Rusia, conform surselor, iar afacerea cu Strabag era menită să deblocheze 1,5 miliarde de euro din acesta. Banca a declarat în mod repetat că intenționează să părăsească Rusia, dar nu a precizat când ar putea avea loc decizia.

"În loc să se retragă din Rusia, de mai mult de doi ani Raiffeisen caută lacune pentru a reuși să-și scoată banii din Rusia", a declarat Nina Tomaselli.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen
rusia