Raiffeisen: Profit de 104 mil. euro în România, în creștere cu 4,5%. Costuri reduse, 20.000 de clienți în minus

Raiffeisen: Profit de 104 mil. euro în România, în creștere cu 4,5%. Costuri reduse, 20.000 de clienți în minus
scris 15 mar 2017

Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) a  înregistrat anul trecut în România un profit după plata taxelor de 104 milioane euro, în creștere cu 4,5% față de rezultatul de 100 de milioane de euro din 2015.  Banca și-a majorat activele cu 5,1% și a redus cheltuielile, încheind 2016 cu un număr de clienți mai mic cu 20.000 decât în anul anterior. Numărul sucursalelor a scăzut cu 6,3%, la 480, iar personalul s-a redus cu 2,1% până la 5.322 de angajați. Banca a scăpat și de un sfert din creditele în franci elvețieni.

Activele din România au ajuns anul trecut la 7,605 miliarde de euro după un avans de 5,1%. Împrumuturile și avansurile acordate clienților s-au majorat cu 7,9%, la 4,825 miliarde de euro, creștere susținută în special de evoluția creditelor pentru companii, a căror pondere în total împrumuturi a urcat la 34,3%, de la 32,6% în 2015. În schimb, ponderea creditelor de retail s-a diminuat cu 1,5 puncte procentuale, rămânând însă majoritară, la 63,6%. 

Urmărește-ne și pe Google News

Portofoliul de credite în franci elvețieni s-a redus cu 25% (echivalentul a 80 milioane de euro), prin restructurări și conversii cu discount, a anunțat grupul austriac.

O creștere de 10,7% au înregistrat-o depozitele atrase de la clienți, care au ajuns la aproape 5,8 miliarde de euro.

Grupul și-a majorat venitul operațional în România cu 3,6%, la 463 milioane de euro, pe seama creșterii sumelor încasate din taxe și comisioane cu 3%, până la 185 milioane de euro. S-a diminuat, în schimb, cu 1,8%, venitul net din dobânzi, la 259 milioane de euro, în condițiile în care și marja netă de dobândă a scăzut la 3,71%, de la 3,95% în 2015. 

Cu un avans al creditării mai modest decât creșterea depozitelor, raportul credite/depozite s-a redus la 76,9%, de la 79,2%.

Cheltuielile generale administrative au fost reduse cu 1,4%, la 254 milioane de euro, iar raportul cost/venit a fost îmbunătățit cu 2,8 puncte procentuale, ajungând la 54,9%, de la 57,6% la finele lui 2015. Numărul de unități teritoriale a coborât la 480, față de 512 în anul anterior, iar personalul s-a redus cu 2,1%, la 5.322 angajați, mai puțini cu 115 decât în 2015.

Grupul Raiffeisen a pierdut peste 20.000 de clienți anul trecut în România, coborând de la 2.130.1256, la 2.110.125 clienți.

Rata creditelor neperformante a fost îmbunătățită, însă, în continuare, coborând la 8,2%, de la 8,7% în 2015, acoperirea cu provizioane reducându-se la 74,1%, de la 77% în anul anterior.

Rentabilitatea capitalului s-a deteriorat cu aproape un punct procentual. Indicatorul calculat după plata taxelor a coborât sub 15%, la 14,3%, iar cel calculat înainte de plata taxelor a ajuns la 17,1%, de la 18% în 2015.

La nivelul întregului grup, în 2016 Raiffeisen Bank International a înregistrat o creștere de 31,9% în ritm anual a profitului după plata unor taxe de până la 574 milioane de euro, în timp ce profitul consolidat a crescut cu 22,2%, până la 463 milioane de euro. Aceasta în condițiile în care venitul net din dobânzi a scăzut cu 11,8%, până la 2,935 miliarde euro, în timp ce provizioanele pentru pierderi s-au diminuat cu 40,3%, până la 754 milioane de euro.

"Având în vedere contextul de dobânzi scăzute care pune presiuni asupra câștigurilor noastre, sunt mulțumit de profitul consolidat. Am reușit să ne îmbunătățim considerabil rezultatele în toate regiunile. În special, aș dori să scot în evidență Europa de Sud-Est, unde rezultatele ar putea fi majorare cu aproape 40%", a declarat directorul general de la RBI, Karl Sevelda.

RBI a anunțat că nu va plăti dividende nici pentru anul 2016. Ultima dată când RBI a acordat dividende a fost în anul 2013. 

Grupul a pus însă presiune pe subsidiarele din grup pentru a primi de la acestea dividende mari, în condițiile în care a fost presat să se recapitalizeze, atrăgând avertismente de la agenția de rating Moody"s că o astfel de politică riscă să deterioreze indicele de adecvare a capitalului și la banca din România. Anul trecut, Raiffeisen Bank România a aprobat în AGA din toamnă, distribuirea a trei sferturi din profitul contabil pe 2015 sub formă de dividende (330 milioane de lei), după ce în anii anteriori alocase sume și mai mari. În ultimii patru ani, dividendele acordate însumaseră aproape un miliard și jumătate de lei, o politică în contrast cu a băncilor concurente care, până anul trecut, avuseseră o lungă perioadă în care nu dăduseră acționarilor niciun dividend. De la 1 ianuarie 2016, însă, un stimulent pentru acordarea de dividende mari a devenit reducerea impozitului de la 16% la 5%.

VIDEO După o tatonare a pieței de 10 ani, miliardarii retaileri austrieci de la XXXLutz, având ca simbol un scaun gigantic, intră în România pentru a concura Ikea CITEȘTE ȘI VIDEO După o tatonare a pieței de 10 ani, miliardarii retaileri austrieci de la XXXLutz, având ca simbol un scaun gigantic, intră în România pentru a concura Ikea

Grupul austriac a anunțat că sâmbătă, 18 martie 2017, se va finaliza fuziunea dintre Raiffeisen Zentralbank (RZB) și divizia sa Raiffeisen Bank International (RBI).

Raiffeisen Bank International împreună cu grupul mamă Raiffeisen Zentralbank au fost incluse în cele 51 de mari bănci europene care au fost supuse în 2016 la o nouă rundă de teste de stres de către Autoritatea Bancară Europeană și, potrivit rezultatelor, Raiffeisen se numără printre băncile care au obținut cele mai slabe rezultate.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank international