Producătorul de medicamente Zentiva România a obținut în primele 6 luni ale anului un profit net de 43,04 milioane lei, în creștere cu aproape 33% față de anul precedent pe fondul unor afaceri în creștere.
Cu suflarea în ceafă a fondului finlandez KJK în acționariatul companiei, Zentiva România (SCD) își ameliorează semnificativ rezultatele financiare la primul semestru. În intervalul citat, compania a realizat o cifră de afaceri de 228,56 milioane lei, cu 18,14% mai mari decât cele de 193,47 milioane lei din S1 2016.
Profitabilitatea a avut o dinamică încă și mai bună. Astfel, profitul operațional s-a majorat cu 29,45% la 52,53 milioane lei, de la 40,58 milioane lei. În același timp, profitul net a urcat cu 32,92%, la 43,04 milioane lei, de la 32,38 milioane lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Managementul companiei are presiune din partea acționarului minoritar KJK Fund II SICAV-SIF, fond înregistrat în Finlanda pentru creșterea profitului. Adunarea Generală a Acționarilor de bilanț din această primăvară a pus în confruntare cele 2 părți, acționarii minoritari având suspiciunea că o parte din câștiguri sunt deturnate către majoritarul Sanofi. „În această companie se întâmplă lucruri care mie îmi stârnesc o anumită suspiciune”, declara în AGA Răzvan Lefter, reprezentant al KJK. Calculele fondurilor sunt că dacă ar fi substrase cheltuieli aparent nejustificate sau chiar denunțate ca nereale, câștigul EBITDA la Zentiva ar fi trebuit să fie în anul 2016 cu 45% mai mare. Profitul net al producătorului de merocamente generice a fost de 72,4 milioane lei.
La 30 iunie, activele totale ale companiei erau de 423,63 milioane lei, cu 3,73% mai mici decât cele de 440,07 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 4,15%, la 139,85 milioane lei, de la 134,27 milioane lei.
Zentiva România este listată la cota Bursei de Valori București, unde investitorii au interpretat favorabile raportarea semestrială. Cotația s-a apreciat cu 4,44%, până la prețul de 2,35 lei/acțiune unde încă era ținută de piață la ora 14.00, potrivit platformei de tranzacționare a IFB Finwest. La acest preț capitalizarea bursieră a companiei s-ar ridica la 979,86 milioane lei (214,99 milioane euro).