Zentiva România a raportat afaceri în creștere cu 30% la 9 luni și un profit net de aproape 60 milioane lei

Zentiva România a raportat afaceri în creștere cu 30% la 9 luni și un profit net de aproape 60 milioane lei
scris 15 nov 2019

Întrunind, în urma unei operațiuni de majorare de capital social, condițiile de delistare, Zentiva România raportează un declin de profit la 9 luni, însă deviația majoră este dată de tranzacțiile excepționale cu licențe de anul trecut.

Zentiva România (SCD), producătorul celebrului medicament Algocalmin, a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri de 405,31 milioane lei, cu 29,54% mai mare decât cea de 312,87 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, profitul operațional a scăzut cu 77,31%, la 65,87 milioane lei, de la 290,43 milioane lei. Dinamica a fost apropiată, -75,95%, în cazul profitului net, care a coborât la 59,22 milioane lei, de la 246,29 milioane lei. Este însă o raportare la câștigul de anul trecut care a fost excepțional, în contextul vânzării unor licențe ca parte într-o tranzacție internaționale.

Urmărește-ne și pe Google News

Grupul farmaceutic francez Sanofi a a finalizat toamna trecută vânzarea către fondul american de private equity Advent International a diviziei europene de medicamente generice Zentiva, prezentă și pe piața din România, Advent achitând 1,9 miliarde euro pentru această tranzacție.

Transilvania Broker - un profit net în creștere la 9 luni. „Preocuparea conducerii societății pentru eficientizare se reflectă în diminuarea sensibilă a cheltuielilor cu personalul.” CITEȘTE ȘI Transilvania Broker - un profit net în creștere la 9 luni. „Preocuparea conducerii societății pentru eficientizare se reflectă în diminuarea sensibilă a cheltuielilor cu personalul.”

Cu acționar majoritar nou, Zentiva România a derulat în această vară o operațiune de majorare de capital social, care a adus compania Zentiva Group din Cehia la o deținere de 95,95%, cu aproape un procent peste pragul care permite, conform legislației actuale, delistarea de pe bursă.

Activele totale ale Zentiva România se ridicau la data de 30 iunie la 933,84 milioane lei, fiind cu 3,97% mai mici decât cele de 898,20 milioane lei prinse în bilanț la sfârșitul anului trecut. În același răstimp datoriile totale s-au menținut relativ constante la 267,07 milioane lei. La ultimul preț de pe bursă de 3,32 lei/acțiune, Zentiva România are o capitalizare de piață de 2,31 miliarde lei (484,59 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
zentiva romania
bvb
bursa
advent
sanofi