Pe parcursul celor șapte zile ale ofertei, au fost plasate 13.864 de ordine de subscriere, cu o valoare totală a investițiilor de 477,60 milioane lei și 164,71 milioane euro (echivalentul a 823,55 milioane lei).
La închiderea programului de subscriere în oferta titluri de stat dematerializate destinate populației, în sistemul Bursei de Valori București s-au adunat cu aproape 14.000 de ordine, cu o valoare agregată a plasamentelor în echivalent 257,87 milioane euro.
În pofida unei accelerări în ultima zi, când au fost plasamente de aproximativ 50 milioane euro, participarea este cu 39,85% mai mică față de ediția precedentă, din luna octombrie, când subscrierile au fost în echivalent 428,73 milioane euro, relevă analiza Profit.ro.
Preferința este clară pentru cele 3 emisiuni denominate în euro și care acoperă 63,67% din din volum.
Titlurile de stat scadente în 2028 (R2811AE) și cu o dobândă de 3,90% au strâns peste 2.000 de ordine în valoare de 52,10 milioane euro. Pentru emisiunea cu maturitate în anul 2030 (3011AE) și cu un cupon anual de 5,00% subscrierile se ridică la 41,20 milioane euro.
Mai mari, respectiv 70,90 milioane euro, au fost opțiunile exprimate pentru titlurile cu cea mai îndepărtată scadență, de 10 ani (3511AE), unde investitorii beneficiază de un randament anual de 6,30%.
La titlurile în lei, interesul merge către scadențele scurte. Titlurile de stat cu maturitate în noiembrie 2027 și o dobândă de 6,95% au cumulat peste 3.000 de ordine cu o valoare agregată de 231,00 milioane lei (45,38 milioane euro).
Intenția a fost aproape triplă față de cea de 88,90 milioane lei (17,46 milioane euro) emisiunea cu aceeași scadență, dar bonificată cu o dobândă anuală de 7,95% pentru donatorii de sânge (R2711B).
Obligațiunile guvernamentale scadente în noiembrie 2029 (R2911AE) și cu un cupon anual de 7,35% au strâns subscrieri de 35,00 milioane lei (6,87 milioane euro), în timp ce titlurile de stat cu maturitate în 2031 (R3111A) și remunerate cu o dobândă anuală de 7,70% au cumulat plasamente de 122,00 milioane lei (23,96 milioane euro).
Datele prezentate acum de Finanțe
"Tranșa specialã dedicatã donatorilor de sânge a înregistrat din nou o participare notabilã. Cu o dobândã de 7,95% pe an, aceastã emisiune a atras 88,87 milioane lei printr-un numãr de 2.015 ordine de subscriere. Acești investitori au beneficiat și de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la doar 500 lei.
De asemenea, o cerere semnificativã s-a înregistrat pe scadența de 2 ani în lei (dobândã 6,95%), cu subscrieri de 231,66 milioane lei, precum și pe scadența de 6 ani în lei (dobândã 7,70%), care a atras 121,96 milioane lei.
Emisiunile în euro au atras, de asemenea, un interes solid, în special pe scadența de 10 ani (dobândã 6,00%), unde s-au subscris 71,10 milioane euro. Scadențele de 3 și 5 ani au atras 52,10 milioane euro, respectiv 41,50 milioane euro.
De la lansarea Programului FIDELIS, investițiile totale atrase au ajuns la peste 60,62 miliarde lei, prin intermediul a 492.864 de subscrieri. Contribuția donatorilor-investitori, de la debutul parteneriatului cu Rock FM, a depãșit 3,84 miliarde lei".















