Titlurile bancare, aproape două treimi din rulajul pieței de acțiuni de la BVB

Titlurile bancare, aproape două treimi din rulajul pieței de acțiuni de la BVB
scris 11 feb 2016

Acțiunile Banca Transilvania și BRD au fost astăzi cele mai tranzacționate de la Bursa de Valiori București, valoarea schimburilor din piețele regular și deal ridicându-se la peste 22,31 milioane lei.

Astăzi am consemnat pe bursa românească o ședință "roșie", indicele BET coborând cu 1,52% până la nivelul de 6.039,86 puncte, în zona de suport dată de maximele anilor 2005, 2010 și 2011. Am fost la întretăierea unor vânturilor de scădere din Orient și Occident. Ziua de tranzacționare a început alimentată negativ de declinul de 2,31% al indicelui Nikkei 225 al Bursei de la Tokyo și de căderea cu 3,85% a indicelui Hang Seng din Hong Kong.

"Într-un an marcat de incertitudine, pe fondul îngrijorărilor legate de China, probabilitatea unui picaj abrupt al burselor de acțiuni din Europa și Statele Unite crește pe zi ce trece", spune un raport al casei de brokeraj Tradeville transmis Profit.ro.

Tendința a fost amplificată în piețele europene, unde indicii de la Londra și Frankfurt s-au regăsit în cea mai mare parte a orarului de tranzacționare cu aproximativ 2,5% sau 3% sub referință, în timp ce indicele CAC40 de la Paris a suferit o scădere de peste 4%.

A fost o poveste negativă din Franța cea care a susținut valul de vânzări de astăzi. Rezultatele financiare raportate de Societe Generale au cauzat un picaj cu 12,57% al acțiunilor celei de-a treia bănci a sistemului bancar francez.

Urmărește-ne și pe Google News

La București, banca-fiică BRD a pierdut numai 0,90% la nivelul capitalizării bursiere, pe un rulaj de 5,90 milioane lei, în ziua în care a raportat pentru anul 2015 un profit net de 467 milioane lei. Cotația de închidere de 9,87 lei/acțiune este, însă, cea mai coborâtă din ultima jumătate de an. Titlurile băncii au făcut obiectul și a unui transfer în piața deal în valoare de 1,19 milioane lei.

Grupul BRD, profit net în creștere în 2015 la 467 de milioane de lei, pe fondul înjumătățirii costului cu riscul CITEȘTE ȘI Grupul BRD, profit net în creștere în 2015 la 467 de milioane de lei, pe fondul înjumătățirii costului cu riscul

Pe primul loc în topul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 8,67 milioane lei în piața reglementată s-au regăsit titlurile Băncii Transilvania (TLV), singurele care s-au apreciat la BVB din primele 21 cele mai transferate acțiuni. Cotația de închidere de 2,23 lei/acțiune este cu 1,36% peste cea a zilei precedente, în timp ce pe piața deal 3 milioane titluri au fost schimbate la prețul de 2,18 lei/acțiune, ceea ce situează valoarea tranzacției speciale la 6,54 milioane lei.

Dacă la volumele realizate pe cei doi emitenți adăugăm și cele 1,61 milioane lei rulate pe titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), transferurile cu titlurile bancare s-au ridicat la aproape 24 milioane lei, reprezentând peste 63% din lichiditatea de 37,44 milioane lei a pieței de acțiuni de la BVB.

S-au reluat scăderile pe segmentul energetic

Sectorul energetic a fost mai puțin vizat pe investitori astăzi, cea mai tranzacționată acțiune fiind cea a Romgaz Mediaș (SNG) care a pierdut 1,07%, până la prețul de 23,15 lei/acțiune, a doua cea mai coborâtă valoare de închidere de la listarea acestui emitent în noiembrie 2013. Mai drastic a fost picajul de 3,95% pe titlurile OMV Petrom (SNP), survenit pe volume echivalente cu 1,57 milioane lei, și care a dus prețul la 0,219 lei/acțiune, un nou minim relativ.

După ce a reunit schimburi de peste 22 milioane lei în sesiunea bursieră de marți și de 2,15 milioane lei ieri, Electrica (EL) s-a depreciat cu 2,11%, până la prețul de 11,18 lei/acțiune, pe transferuri de 1,80 milioane lei. Scăderea a fost în linie cu dinamica negativă de -2,15% a indicelui energetic BET-NG.

Zeci de raportări cu rezultate anuale în două zile

O amplitudine comparabilă (-2,11%) a avut-o și indicele financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 26.471,36 puncte. Cel mai important emitent din componența sa, Fondul Proprietatea (FP), a pierdut 2,83% la nivelul capitalizării bursiere. Închiderea s-a realizat pe palierul de 0,72 lei/acțiune, într-o zi în care rulajul pe titlurile Fondului s-au situat la 1,85 milioane lei.

Investitorii și profesioniștii bursei au de procesat săptămâna următoare datele preliminare anuale ale emitenților. Vineri și luni 60 de emitenți de la cota BVB vor furniza rapoartele către piață, conform calendarului financiar publicat de operatorul de piață.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
banca transilvania
brd
tradeville
romgaz
bvb