Teraplast și-a dublat profitul net la nouă luni

Teraplast și-a dublat profitul net la nouă luni
scris 12 nov 2015

Producătorul de PVC a raportat în primele trei trimestre venituri de 282 milioane lei, în creștere cu 18,5% și o majorare cu 113% a profitului net la 24 milioane lei. Este o redresare parțială a companiei scontată de piață, acțiunea Teraplast urcând cu peste 200% din mai 2015 până în prezent.

Terapast Bistrița (TRP) a obținut în primele nouă luni ale anului venituri de 282,74 milioane lei, cu 18,51% mai mari decât cele de 238,58 milioane lei din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor financiare publicate pe portalul companiei. De asemenea, profitul net a avut o creștere de 113,88%, la peste 24,16 milioane lei, față de cel de 11,30 milioane lei din primele trei trimestre din 2014. Producătorul de profile de tâmplărie din PVC indică un nivel al datoriilor purtătoare de dobânzi de 51,04 milioane lei, în scădere cu 7,74% față stocul de credite de 55,32 milioane lei la 30 septembrie 2014. Compania deține numerar de 5,25 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Piața pare a miza pe redresarea acestei companii. Astfel, după cosolidarea îndelungată în intervalul iulie 2014 - mai 2015 în jurul prețului de 0,25 lei/acțiune, cotația a avut o explozie de peste 200% începând cu această vară. Astăzi, până la orele prânzului, după avansul consistent din ultimele săptămâni, acțiunea Teraplast s-a corectat cu 1,53%, până la prețul de 0,77 lei/acțiune, pe un rulaj depășind cu puțin 90.000 de lei. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 222,43 milioane lei (50,06 milioane euro).

Teraplast a convocat pentru 7-8 decembrie Adunarea Generală a Acționarilor Teraplast Bistrița (TRP), cu propunerea încorporării profitului nerepartizat anul trecut, de 8,87 milioane lei, la capitalul social, prin emiterea unui număr de 88,74 milioane acțiuni noi la valoarea nominală de 0,1 lei/acțiune. De asemenea, pe ordinea de zi a AGEA mai figurează propunerea pentru aprobarea unui program de răscumpărări ale acțiunilor proprii, pentru maximum 2 milioane de titluri, reprezentând 0,69% din capitalul social, la un preț egal celui de la BVB din momentul efectuării tranzacției, însă nu mai mare de 1 leu pe acțiune. Suma maximă disponibilizată pentru aceste operațiuni de buy-back este de maximum 1 milion de lei.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
teraplast
pvc