Sipex ajunge la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de 170 milioane lei. Angajamente pentru creștere sănătoasă. "Meșterică și Profit"

Sipex ajunge la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de 170 milioane lei. Angajamente pentru creștere sănătoasă. "Meșterică și Profit"

Sursa foto: BVB

scris 3 iun 2022

După un plasament privat în care a atras peste 10 milioane lei, compania Sipex își aduce titlurile în ringul pieței AeRO, unde intră la prețul respectivei operațiuni de piață. Nivel de 10 al indicatorului P/E.

O nouă companie din domeniul construcțiilor ajunge la cota Bursei de Valori București. Titlurile Sipex Company (SPX), societate cu aproape 300 de angajați, s-au listat pe piața AeRO, unde, la jumătatea ședinței de tranzacționare, după transferuri însumând aproximativ 42.000 de lei, s-au stabilizat la prețul de 0,6400 lei/acțiune, similar cu cel al plasamentului privat realizat chiar în ziua invaziei Ucrainei, 24 februarie. Atunci, firma închidea un plasament privat în care a atras, de la un număr de 37 de persoane fizice și 16 persoane juridice, suma de 10,6 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Distribuitorul de material de construcții ,care operează 12 centre logistice la nivel național, a emis 16,59 milioane acțiuni noi la valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune în cadrul unei operațiuni de majorare de capital.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: S-a redus încrederea în toate segmentele pieței imobiliare, cu excepția celui de retail. Piața de case din SUA arată o încetinire puternică a vânzărilor

"Suntem în măsură să răsplătim încrederea acționarilor noi", spune Irinel Gheorghe, președinte al Consiliului de Administrație și director general al Sipex. Sumele atrase de la investitori sunt folosite pentru relocarea a 2 depozite, pentru găsirea de noi furnizori care să completeze gama produselor oferite, pentru achiziții în valoare de 300.000 de euro de mașini și utilaje noi, pentru dezvoltarea magazinului online lansat recent și pentru dezvoltarea mărcilor proprii, Meșterică și Profit, dar și a celor sub licență, Dufa și TKK.

La cotația de intrare în piață, capitalizarea bursieră a Sipex Company este de 170,62 milioane lei (34,52 milioane euro) și este de 10 ori profitul net de 16,05 milioane lei obținut anul trecut. Cifra de afaceri a fost de  259,19 milioane lei, într-un trend multianual de creștere, evidențiat în memorandumul de listare.

Sipex ajunge la cota bursei ca o companie cu o valoare de piață de 170 milioane lei. Angajamente pentru creștere sănătoasă.

Fondatorul Irinel Gheorghe, ce deține 92,11% din acțiunile Sipex spune că istoria de 25 de ani a companiei arată că aceasta a fost deprinsă cu o rutină a creșterilor sănătoase. Firma nu a explodat, ci s-a dezvoltat pas cu pas, iar listarea la bursă reprezintă o nouă etapă în viața acesteia. Accesul pe piață va permite și răsplătirea unor angajați cu acțiuni, într-o primă etapă fiind vizați 25 de salariați.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bună

Emitentul care vinde materiale de construcții cu mărci cunoscute precum Ceresit, Rigips, Isover, Weber, Cesarom, Swisspor, Austrotherm, Baumit, Porotherm, Tondach, Brikston, Ytong, Leier, Structo, Tenco, Sapabet, Aco, Holver, Kronospan și Romstal avea la sfârșitul anului trecut active totale de 92,28 milioane lei și datorii de 45,63 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
sipex company
bvb
bursa
aero
ceresit